Un profesor universitar clujean ar putea ajunge membru de onoare al Academiei Române. Vezi despre cine e vorba

Un profesor universitar clujean ar putea ajunge membru de onoare al Academiei Române. Vezi despre cine e vorba
Profesorul clujean Nicolae Hâncu ar putea deveni membru de onoare al Academiei Române, în Adunarea Generală a forului, care are loc luni şi marţi. Lista de propuneri numără opt persoane, între care şi cunoscutul cosmonaut Dumitru Prunariu.

În afară de Hâncu şi de Prunariu, lista îi include şi pe George Antoniu, director ştiinţific onorific al Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române; Victor Axinciuc - cercetător asociat/ pensionar Institutul de Economie Naţională; Mihai Bălănescu, unul din fondatorii Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele; Florica Dimitrescu - profesor, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; Dumitru Enescu - director Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, CSI; Marius Guran - director general al Centrului de cercetare şi consultanţă PREMINV (pregătirea privind managementul şi ingineria întreprinderilor industriale virtuale), din Universitatea Politehnica Bucureşti şi respectiv Alexandru Viorel Vrânceanu - profesor şi cercetător în domeniul geneticii şi ameliorării plantelor şi în special a plantelor oleaginoase, în prezent pensionar.

Hâncu este profesor la Universitatea de medicină şi farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca şi cercetător în domenii precum lipidologia clinică, riscul cardiovascular, diabetologie clinică şi obezitate.

Comenteaza