Un urs a fost ucis de trei săteni, după ce a atacat trei bărbați în plină stradă

Un urs a fost ucis de trei săteni, după ce a atacat trei bărbați în plină stradă
| Foto: digi24.ro

Trei bărbaţi au fost atacaţi de un urs, în plină stradă. Incidentul a avut loc în comuna Câmpuri, judeţul Vrancea. 

Unul dintre localnici este în stare gravă. Ursul a fost ulterior omorât de săteni care au intervenit în sprijinul vecinilor lor, după cum a declarat primarul comunei.

„Sâmbătă dimineaţă, la ora 08,30, am fost sesizaţi de nişte săteni din zonă că un urs este prins într-un gard cu şufă. Am sesizat toate organele în drept, au intervenit şi medicul veterinar şi jandarmii. Ursul a fost desprins din gard, tranchilizat şi a fost dus în pădure, care se află la circa 200 de metri în spatele locuinţei unde a avut loc incidentul.

L-am supravegheat până a intrat în pădure. Dar după câteva ore s-a reîntors şi a atacat trei persoane care lucrau la reparaţia gardului. Localnicii din zonă au intervenit şi au omorât ursul, pentru că nu aveau altă soluţie”, a declarat primarul Ion Vlad.

Primarul a spus că în zonă nu au fost înregistrate evenimente similare nici în acest an şi nici în anii din urmă, cu excepţia unor pagube la culturile agricole.

Cazul este anchetat de poliţiştii Inspectoratului Judeţean Vrancea.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Câmpuri, sat Rotileşti prezintă pe corp urme ale unui posibil atac de animal sălbatic. Din primele cercetări, există indicii conform cărora bărbatul de 31 de ani ar fi fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs (...).

Totodată, un urs a fost găsit decedat în apropierea unei gospodării. În momentul de faţă, poliţiştii efectuează cercetarea locului faptei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat IPJ Vrancea, potrivit digi24.ro.

Comenteaza