Vezi care sunt elevul şi profesorul anului în Cluj

Vezi care sunt elevul şi profesorul anului în Cluj
Profesorul Anului în Cluj este un cadru didactic de la liceul de muzică "Sigismund Toduţă", la Gala "Speranţele Cetăţii", organizată astăzi.

Este vorba de Mara Pop, care a fost premiată cu un laptop de asociaţia care reciclează deşeurile electrice. Elevul anului a fost desemnat Mihnea Cuibus, fiul inspectorului şcolar general Valentin Cuibus, de la şcoala gimnazială "Ioan Bob". Acesta a primit o sumă în bani, 1.500 de lei de la sponsorul Banca Transilvania.


Formatorul anului a fost desemnat Mircea Berte, de la Colegiul Pedagogic "Gheorghe Lazăr", care primeşte 2.000 de lei de la IT Cluster. Gala de la Casa de Cultură a Studenţilor este organizată de Primăria din Cluj-Napoca şi premiază elevi cu vârste cuprinse între 3 si 18 ani, care au realizat performanţe în anul trecut şcolar. Aceştia sunt împărţiţi pe zece secţiuni, precum şi pe categorii de vârstă - primar, liceu sau gimnaziu.

Trofeul pentru Elevul anului este decernat pentru performanţe extraordinare, în vreme ce titlul de Formatorul anului este atribuit pentru construcţia unor proiecte educaţionale.

Partenerii care s-au alăturat proiectului în acest an sunt Universitatea "Babeş - Bolyai", Clusterul IT, Rosal, Betfair, EBS, Brinel, CSI, Coral, Banca Transilvania, Construdava, Bestkids, Real Hypermarket, Qual Media, Coratim, Provident, Europatur, Ancada, Jolidon şi RoRec. Valoarea totală a premiilor acordate în cadrul galei este de aproximativ 50.000 de lei.

Comenteaza