Vitezomani prinşi pe autostrada de lângă Cluj. Unul "zbura" cu 225km/h

Vitezomani prinşi pe autostrada de lângă Cluj. Unul "zbura" cu 225km/h

Polițiștii au depistat, duminică, pe Autostrada Transilvania, tronsonul Câmpia Turzii - Nădășelu, doi șoferi care conduceau cu viteze de peste 200 km/h .

Aproape 250 de șoferi care au depășit viteza legală pe autostrăzi au fost depistați de polițiștii rutieri, în acest week-end. Aceștia au fost sancționați contravențional și, celor care au depășit cu mai mult de 50 km/h viteza legală, le-au fost reținute permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule. Doi dintre șoferii care au apăsat prea mult pe accelerație au fost depistați pe A3, lângă Cluj-Napoca.

Astfel, în după-amiaza zilei de ieri, polițiștii rutieri au depistat pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii - Nădășelu, doi șoferi care conduceau cu vitezele de 204 km/h, respectiv 225 km/h.

În ambele cazuri a fost reținut permisul de conducere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

 

loading...
Comenteaza