Ziua Siguranţei pe Internet. Ce mai fac copiii din România pe online

Ziua Siguranţei pe Internet. Ce mai fac copiii din România pe online
Începând din 2004, în luna februarie a fiecărui an, se marchează Ziua Siguranţei pe Internet care are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil, mai ales de către copii și adolescenți, a tehnologiei online și a telefoanelor mobile.

În 7 februarie 2017 Ziua Siguranței pe Internet este marcată sub sloganul ''Fii schimbarea: Uniți pentru un Internet mai bun'' (''Be the change: Unite for a better internet''). În acest an peste 120 de țări din întreaga lume, inclusiv 28 de ţări europene celebrează Ziua Siguranței pe Internet în scopul susținerii unui Internet mai bun.

Apărut în 2004 la iniţiativa statelor Uniunii Europene, această zi care are drept scop sensibilizarea cu privire la utilizarea în siguranță a tehnologiei digitale, a ajuns să fie marcată astăzi în peste 100 de ţări de pe întreg mapamondul.

Marcarea Zilei Siguranței pe Internet oferă posibilitatea de a evidenția utilizările pozitive ale tehnologiei precum și rolul pe care toți îl putem avea în crearea unei comunități online mai bune și mai sigure. Se pot implica în acest eveniment tineri, părinți, îngrijitori, profesori, companii etc.

În România, Ziua Siguranței pe Internet a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar de atunci se sărbătorește în fiecare an prin evenimente precedate de un concurs național de proiecte adresat tuturor elevilor din țară, școlilor, grădinițelor și voluntarilor, urmat de premierea celor mai bune proiecte participante.

Un studiu realizat de Asociaţia Salvaţi România în cadrul proiectului Ora de Net oferă date despre cum folosesc copiii din România internetul. 

78% dintre aceştia intră zilnic sau aproape zilnic pe net, 75% îl accesează de oriunde prin intermediul dispozitivelor mobile, iar 90% folosesc cel puţin o reşea de socializare.

Când vine vorba despre ce informaţii arată pe internet, procentele stabilite în urma studiului pot fi îngrijorătoare în ceea ce priveşte siguranţa copiiilor în mediul online. 81% din copiii care folosesc reţelele de socializare postează o poză în care li se vede clar faţa, 60% îşi divulgă numele de familie, iar 16% îşi dau adresa. 10% dintre copii şi adolescenţi îşi afişează numărul de telefon şi aproape 60% divulgă numele şcolii la care învaţă. Mai mult de jumătate dintre cei care deţin un cont pe o astfel de reţea (59%) au setat un profil public sau parţial privat şi doar 35% unul privat. 

47% dintre copiii chestionaţi au declarat că au fost hărţuiţi în mediul offline şi 45% în mediul online. 

Studiul a inclus un eşantion de 1214 copii între 7 şi 18 ani şi 1214 de părinţi, datele fiind colectate în anul 2014, pe bază de chestionar.

Comenteaza