Misteriosul obiect care ne-a vizitat Sistemul Solar

Misteriosul obiect care ne-a vizitat Sistemul Solar

Povestea lui 'Oumuamua - cum a apărut misteriosul obiect care ne-a vizitat Sistemul Solar.

Misteriosul obiect 'Oumuamua, ce a fost descoperit traversând Sistemul Solar interior în octombrie 2017, în drum spre Soare, este probabil un fragment dintr-un corp mai mare ce a fost distrus de forţa gravitaţională a unei alte stele, în timp ce a trecut prea aproape de aceasta, conform noului studiu.

Acest "scenariu de fragmentare mareică ne oferă atât reţeta pentru formarea lui 'Oumuamua, dar este valabil şi pentru modul de formare a marii populaţii de obiecte interstelare similare asteroizilor", a susţinut Yun Zhang.

Această ipoteză poate explica şi de ce 'Oumuamua este un corp atât de ciudat, conform co-autorului acestui studiu, Douglas Lin, astronom la Universitatea California din Santa Cruz.

Ciudăţenia acestui asteroid interstelar este caracterizată drept "extremă şi multilaterală". Spre exemplu, 'Oumuamua are o formă foarte alungită, de trabuc, iar astronomii nu au mai observat niciodată un alt obiect cosmic care să aibă această formă.

În plus, 'Oumuamua a prezentat o "accelerare non-gravitaţională" la trecerea prin Sistemul Solar - accelerare ce poate fi pusă pe seama influenţei Soarelui, a planetei Jupiter sau a altor corpuri masive pe lângă care a trecut. De asemenea, o astfel de accelerare este specifică cometelor. Gheaţa din care sunt compuse cometele sublimează sub formă de vapori atunci când acestea trec prin apropierea Soarelui şi aceşti vapori sunt expulzaţi cu forţă în spaţiu, acţionând ca nişte motoare de rachetă şi propulsând respectiva cometă cu o viteză crescută.

Însă, 'Oumuamua nu a prezentat niciun indiciu al unui astfel de proces de sublimare, nu a avut o coadă vizibilă (coma) la fel ca toate cometele, deşi astronomii s-au gândit în primă instanţă că ar putea fi vorba de o cometă - pentru că aceste corpuri rămân pe orbite foarte largi în jurul stelelor şi de aceea ar putea fi expulzate mai uşor, în urma interacţiunii cu alte corpuri, în spaţiul interstelar.

Descoperirea lui 'Oumuamua are implicaţii importante pentru astronomie. Ţinând cont de dimensiunea de necuprins a spaţiului cosmic şi de cât de mult timp este necesar pentru a parcurge distanţele enorme de la o stea la alta, descoperirea unui singur astfel de obiect implică existenţa unei vaste populaţii de obiecte similare.

"În medie, fiecare sistem planetar ar putea arunca în spaţiul interstelar aproximativ 100 de trilioane de obiecte similare lui 'Oumuamua", susţine Yun Zhang.

Aceste caracteristici ciudate ale lui 'Oumuamua au atras formularea unor ipoteze inedite cu privire la originea sa. Avi Loeb, conducătorul Departamentului de Astronomie de la Universitatea Harvard, susţinea că nu trebuie exclusă ipoteza că acest obiect ar fi, de fapt, o sondă extraterestră. Datele disponibile susţin că ar putea fi o sondă cu vele solare, poate una dezafectată, credea Loeb, care îi îndemna pe cercetători să fie cel puţin deschişi la această posibilitate.

Noul studiu se concentrează însă asupra unei explicaţii naturale. Zhang şi Lin au apelat la simulări pe calculator pentru a investiga modalităţi în care diferite corpuri pot fi afectate de apropierea prea mare de steaua în jurul căreia gravitează. Acest model a dezvăluit că survolarea unor stele la distanţa prea mică poate duce la fragmentarea respectivelor corpuri şi apoi proiectarea lor cu viteză în spaţiul interstelar.

Încălzirea extremă produsă la trecerea pe lângă stea şi apoi răcirea bruscă când se îndepărtează de aceasta poate duce la formarea unei "cruste" la suprafaţa unor astfel de obiecte (topirea şi apoi solidificarea rapidă a rocilor şi materialului de la suprafaţă), care le permite să-şi menţină apoi astfel de forme "nefireşti" pentru obiecte cosmice.

"Difuzarea căldurii în timpul procesului de fragmentare mareică duce la consumul unei cantităţi mari de substanţe volatile, fapt care explică nu doar culoarea roşiatică a suprafeţei lui 'Oumuamua şi absenţa unei cozi vizibile (ca la comete) dar elucidează şi de ce astfel de obiecte interstelare sunt complet uscate", conform lui Zhang. Substanţele volatile sunt compuşi chimici ce se pierd uşor în spaţiu, aşa cum este apa, notează Space.com.

"Chiar şi aşa, unele substanţe ce devin volatile la temperaturi înalte, aşa cum este apa îngheţată, ar putea să fie îngropate în interiorul unor astfel de obiecte şi să se păstreze în forma condensată", a adăugat el, precizând că astfel de substanţe volatile ascunse ar putea fi "activate" în timpul trecerii pe lângă o stea, aşa cum a fost Soarele în cazul lui 'Oumuamua, declanşând fenomenul de sublimare şi accelerarea non-gravitaţională a respectivelor obiecte.

Corpurile cosmice din care pot proveni astfel de obiecte rătăcitoare prin spaţiile interstelare sunt diverse, sugerează noul studiu ce a fost publicat luni în revista Nature Astronomy. Acestea pot fi fragmente din comete cu perioada lungă, planetoizi sau chiar planete telurice gigantice, de tipul "super-Terra", care s-au apropiat prea mult de stelele lor şi au fost distruse.

"Astfel de obiecte interstelare pot oferi indicii vitale cu privire la formarea şi evoluţia sistemelor planetare", a mai susţinut Zhang.

'Oumuamua nu mai este singurul obiect interstelar care ne-a vizitat (despre care ştim că ne-a vizitat). În august 2019, astronomii au identificat un al doilea astfel de obiect, cometa Borisov. "'Oumuamua este doar vârful aisbergului", a mai comentat Douglas Lin.

"Va fi interesant să vedem dacă obiectele interstelare pe care le vom descoperi în anii viitori vor avea proprietăţi similare lui 'Oumuamua", a comentat astronomul Matthew Knight, din cadrul U.S. Naval Academy şi coordonator al echipei dedicate studiului lui ‘Oumuamua ce aparţine de Institutul Internaţional pentru Ştiinţe Spaţiale (cu sediul la Berna). "Dacă lucrurile vor sta aşa, ar putea demonstra că procesele descrise în acest studiu se petrec la scară largă în cosmos", a mai susţinut Knight, care nu a fost implicat în noul studiu, conform Space.com. 

Comenteaza