Povestea lui 'Oumuamua - cum a apărut misteriosul obiect care ne-a vizitat Sistemul Solar.
Un asteroid cu un diametru cuprins între 280 şi 620 de metri va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie, la o distanţă de aproximativ 4,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spaţiale "potenţial periculoase".
Un asteroid de dimensiuni relativ mari, care rivalizează cu cele mai înalte clădiri din lume, a trecut prin apropierea Terrei, conform unui anunţ făcut de NASA, transmite Live Science.
Sonda spaţială japoneză Hayabusa2 a realizat un crater în suprafaţa unui asteroid îndepărtat în vederea prelevării unor eşantioane de materie din subsolul acestuia a căror analiză ar putea oferi indicii despre originea universul
Potrivit oamenilor de ştiinţă ruşi, un asteroid, numit după Zeul Egiptean al Haosului şi al Întunericului, se află pe un curs de coliziune cu planeta noastră. „Apophis 99942” are un diametru de 370 metri şi se presupune că va t
Un modul cu greutatea de 10 kilograme a atins miercuri, 3 octombrie 2018, suprafaţa unui asteroid aflat la o distanţă de 325 milioane de kilometri de planeta noastră după ce a fost eliberat în spaţiu de la bordul unui vehicul spaţial japonez.
Două rovere miniaturale robotizate au fost eliberate vineri de la bordul unui vehicul spaţial japonez, cu misiunea de a se plasa pe suprafaţa unui asteroid aflat la o distanţă de 300 de milioane de kilometri în raport cu Terra, informează DPA
Asteroidul 2014 J025, descoperit în mai 2014, va fi cel mai mare asteroid care se va apropia de planeta noastra după anul 2004, la o distanţă de peste 1,8 milioane de km de Pământ.
Turnul proiectat de nişte arhitecţi new-yorkezi pare desprins dintr-un film S.F. Clădirea uriaşă atârnă deasupra Pământului ancorată de un asteroid aflat pe orbita Pământului.
Roca spaţială a trecut pe lângă planeta noastră în prima noapte a acestei luni, la doar câteva ore după ce a fost reperat de astronomi, informează space.com.
Recomandări: