O sondă spaţială japoneză a realizat în premieră un crater artificial pe un asteroid îndepărtat

O sondă spaţială japoneză a realizat în premieră un crater artificial pe un asteroid îndepărtat

Sonda spaţială japoneză Hayabusa2 a realizat un crater în suprafaţa unui asteroid îndepărtat în vederea prelevării unor eşantioane de materie din subsolul acestuia a căror analiză ar putea oferi indicii despre originea universului, relatează EFE, citat de Agerpres.

Misiunea spaţială niponă a iniţiat la primele ore ale zilei de vineri ''operaţiunea de impact'' asupra asteroidul Ryugu, misiunea constând în lansarea unui proiectil asupra corpului ceresc, după cum a anunţat în cadrul unei de presă Agenţia de Explorare Aerospaţială din Japonia (JAXA).

JAXA a declarat că operaţiunea a fost încununată de succes şi a subliniat că aceasta este prima dată în istoria misiunilor spaţiale când a fost creat un crater artificial într-un corp ceresc.

Sonda, care s-a aflat poziţionată pe orbita asteroidului, la 20 de kilometri distanţă de acesta, a început joi să coboare către acest corp ceresc de mici dimensiuni situat la 300 de milioane de kilometri de Pământ. După ce s-a apropiat suficient de mult de punctul de impact ales, sonda a lansat un dispozitiv încărcat cu explozibil şi apoi s-a îndepărtat înainte de detonarea proiectilului care conţinea cupru (un material care cu siguranţă nu există pe Ryugu) pe suprafaţa asteroidului pentru a crea un crater.

Aceasta a fost una dintre cele mai riscante sarcini ale misiunii Hayabusa2, ce a permis până în prezent colectarea de informaţii preţioase despre Ryugu ce pot contribui la o mai bună înţelegere a formării sistemului nostru solar.

Peste câteva săptămâni, sonda va efectua o ''operaţiune de investigare a craterului'' de unde va preleva eşantioane de sol.

În februarie, sonda spaţială japoneză fără echipaj uman a asolizat pe Ryugu, un contact foarte scurt ce a permis colectarea unor eşantioane de sol de la suprafaţa acestui corp interstelar. De data aceasta, însă, este vorba despre prelevarea de elemente din straturile mai adânci ale asteroidului.

Aventura Hayabusa2 a început la 3 decembrie 2014. Sonda a fost lansată de la Centrul Spaţial Tanegashima din sudul Japoniei şi a parcurs 3,2 miliarde de kilometri până a ajuns la destinaţia finală, asteroidul aflat la 340 de milioane de kilometri de Terra, neputându-se deplasa în linie dreaptă. În iunie 2018, după trei ani şi zece luni, ea s-a stabilizat în cele din urmă la 20 de kilometri de Ryugu, un asteroid străvechi, în formă de diamant, care datează de la începuturile sistemului nostru solar.

La bordul Hayabusa2 au fost încărcate patru dispozitive ştiinţifice - trei mini-vehicule robotizate şi un modul de asolizare denumit MASCOT (Mobile Asteroid Surface Scout), conceput de Centrul Naţional francez pentru Studii Spaţiale (Cnes) şi de omologul său german, Centrul Aerospaţial German (DLR).

Două dintre rovere au asolizat pe Ryugu în luna septembrie, urmate de MASCOT, în octombrie. Robotul-laborator franco-german, de dimensiunile unei cutii de pantofi, a atins suprafaţa asteroidului şi a analizat timp de 17 ore compoziţia solului.

Hayabusa-2, al cărei nume în japoneză înseamnă "şoim călător", este foarte asemănătoare cu sonda Hayabusa ce a fost lansată în 2003 spre un alt asteroid, însă dispune de o tehnologie mai performantă.

Obiectivul sondei este de a colecta mostre de materie de la suprafaţa şi din straturile superficiale ale subsolului acestui satelit care conţine, conform oamenilor de ştiinţă, carbon şi apă. Analiza acestor mostre va determina ce fel de materii organice au fost prezente încă de la începuturile sistemului nostru solar.

În luna aprilie, Hayabusa-2 a reuşit să recolteze mostre de materie de pe asteroidul Ryugu după ce a coborât în spirală până la suprafaţa acestuia, a tras cu un "proiectil" de 5 grame din tantal în asteroid şi a colectat materia ejectată de impact cu un fel de aspirator.

Eşantioanele de materie colectate vor ajunge pe Terra în decembrie 2020, într-o capsulă specială. Ele vor fi analizate de cercetători de la mai multe laboratoare.

Hayabusa-2 nu este singura misiune care are ca obiectiv recoltarea de eşantioane din materia asteroizilor. Sonda OSIRIS-REx, aparţinând NASA, s-a plasat de la 31 decembrie pe orbita asteroidului Bennu, care are o compoziţie bogată în carbon, similară lui Ryugu. Conform programului misiunii OSIRIS-REx, recoltarea de materiale de pe asteroid va avea loc la jumătatea anului 2020 şi vor ajunge pe Pământ în septembrie 2023.

Comenteaza