HACKER din Cluj anchetat de FBI într-un uriaș dosar de fraudă informatică. Curtea de Apel Cluj a admis cererea de EXTRĂDARE

HACKER din Cluj anchetat de FBI într-un uriaș dosar de fraudă informatică. Curtea de Apel Cluj a admis cererea de EXTRĂDARE
| Foto: https://www.gds.ro/

Autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii cer extrădarea unui tânăr din Cluj, suspect că ar face parte dintr-un grup de infractori cibernetici care ar fi atacat bazele de date ale unor importante companii din Florida, transmite ziare.com. 

Investigația a fost realizată de Federal de Investigaţii (FBI), anchetatorii americani stabilind că gruparea de infractori cibernetici acționa încă din anul 2019 şi până aproximativ în jurul lunii ianuarie 2021, făcând victime din întreaga lume inclusiv din Districtul Central din Florida.

Clujeanul a negat faptele, explicând că nu a fost niciodată în Statele Unite ale Americii. Totuși, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de extrădare formulată de către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

”Dispune extrădarea şi predarea, către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile H.D.C. faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. 8:23-cr-82-WFJ- CPT, emis la data de 06.04.2023 de către Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Central al statului Florida, în vederea judecării pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. participarea la o conspiraţie de fraudă prin sisteme informatice, faptă pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 5 ani închisoare; 2. participare la o conspiraţie la fraudă prin cablu, faptă pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 20 ani închisoare”, potrivit portalului instanțelor de judecată.

Printre victimele acestuia se află municipalităţi, spitale, agenţii de aplicarea legii şi servicii de urgenţă, districte şcolare, colegii şi universităţi, dar și sute companii ”de mare valoare” din întreaga lume.

Gruparea de hackeri, din care fac parte inclusiv un polonez, un canadian, dar și indivizi vorbitori de limbă rusă rămași neidentificați deocamdată, atacau firmele victimă ”de mare valoare” – așa cum este precizat în rechizitoriul autorităților americane - utilizând ransomware (software rău intenționat).

Scopul era obținerea accesului neautorizat în reţeaua victimei, să cripteze datele victimei, adesea să fure datele victimei şi apoi să ceară victimei să plătească o sumă de răscumpărare pentru decriptarea datelor şi/sau pentru evitarea situaţiei în care datele furate să fie făcute publice.

Comenteaza