Uitarea de “U”

Uitarea de “U”
Ştiu un stol de ciori venite la odihnă pe noul stadion, ce croncăne de dimineaţa până seara veşti de trimis în iad.

Păsări negre la suflet, vestesc apocalipsa de parcă cineva le-a dat lor darul vederii în viitor în schimbul orbirii din prezent. Pleacă Walter la Petrolul, Capră se numesc intenţiile lui (parcă tot aşa se numeau şi raporturile cu Dinamo, dar, vai, ghiciţi cui i-a luat Universitatea şapte puncte în ultimele trei meciuri!), mai stă o primăvară şi ne lasă.

Nimeni nu poate pune la îndoială realizările lui Walter de când a preluat Universitatea şi până astăzi. Dacă el alege să plece sau să rămână ar trebui să intereseze foarte puţin un suporter fidel al "Şepcilor roşii", mulţumit de multe generaţii cu simpla existenţă a clubului. Dar cei care astăzi se tăvălesc pe net în căutarea speculaţiilor cu privire la intenţiile patronului îşi revendică degeaba statutul de suporter.

Până nu demult, Universitatea avea cei mai pătimaşi suporteri din ţară, nebunia lor însoţind echipa în toate momentele cruciale ale existenţei. Astăzi, prea puţini mai înţeleg că rolul lor este de a iubi pe "U" şi nu de a mondeniza o societate bazată pe valori cultivate în timp, cum este cea a Universităţii. Îndrăznesc să afirm că cel mai mare rău ce se poate întâmpla clubului nu este plecarea lui Walter, ci dezbaterea ei în rândul tribunei. Adică uitarea de "U"!

 

Etichete
Comenteaza