Budapesta, sub alertă de smog

Budapesta, sub alertă de smog
Alerta roșie de smog instituită în weekend a fost menținută luni, pe lângă capitala Ungariei, şi în alte zece oraşe.

Autoritatea națională de sănătate din Ungaria (OKK) a informat luni dimineață că aerul din Budapesta și din alte zece orașe, în principal din nordul și nord-estul Ungariei, continuă să fie periculos pentru sănătate, informează MTI.

O alertă roșie de smog instituită în weekend a fost menținută luni pentru localitățile Kazincbarcika, Putnok, Sajószentpéter și Salgotarjan și a fost emisă pentru Budapesta, Hernádszurdok, Miskolc, Eger, Oszlár, Nyiregyhaza și Debrecen.

Budapesta și alte orașe s-au aflat în ultimele două zile sub alertă portocalie de smog, după ce mai multe zile din săptămâna trecută a fost vizată de diferite alerte de smog.

Potrivit MTI, concentrația de particule fine poluante este peste nivelul normal în mai multe locuri din centrul și vestul Ungariei.

Comenteaza