DRAGOBETE 2020. Ce trebuie să faci astăzi ca să ai noroc în dragoste

DRAGOBETE 2020. Ce trebuie să faci astăzi ca să ai noroc în dragoste

Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români și marchează, totodată, și începutul primăverii. O veche zicală spune: “Azi e Dragobetele, se sărută fetele”.

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic. Echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii și dragostei, obiceiul Dragobetelui se păstrează încă viu în multe din satele românești.

Cunoscut și sub numele de Dragomir, Dragobetele este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ''zânul dragostei'', zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ''se logodesc'' în această zi. 

Pe lângă multe alte obiceiuri care se practică cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, la români tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, vom avea noroc în dragoste tot anul. Dacă nu vom urma datina de Dragobete, credințele populare spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după Dragobetele următor.

De Dragobete, pe 24 februarie, se spune că tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zapada zânelor", adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. Apa obținută astfel, se credea în trecut, că este magică și ajută la farmecele de iubire, iar fetele trebuie să se spele cu aceasta pe față pentru a fi frumoase și cuceritoare, scrie unica.ro.

Data de 24 februarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua care marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele era ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii, scrie agerpres.ro.

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ''Dragobetele sărută fetele!''.

Dragobetele, ziua tradiţională dedicată dragostei la români, este asociată nu doar cu iubirea, ci și cu începutul primăverii, începutul unui an mai bun din punct de vedere sentimental. De DRAGOBETE există fel de fel de superstiții și tradiții, în care unele persoane încă mai cred cu tărie și în ziua de azi.

Odinioară, în această zi, tinerii se îmbrăcau în straie frumoase şi plecau la pădure să strângă cele dintâi flori ale primăverii. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii încercau să le prindă şi să le sărute. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe „Dragobetele sărută fetele!".

Dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă şi petreceau.

Se spune că, în această zi, atât băieţii cât şi fetele au datoria de a se veseli pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. Potrivit tradiției, femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă, pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. Așadar, înainte să pleci la distracție, șterge praful și aspiră, ca să vadă iubitul tău cât ești de harnică.

De DRAGOBETE, tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună.

Superstiția de Dragobete spune că dacă unei fete îi place de un anumit băiat, trebuie să face tot ce îi stă în putință pentru a se întâlni cu el în această zi. Se spune că dacă nu se întâlnește cu băiatul care i-a picat cu tronc, șansele de a fi împreună cu el sunt nule.

 

sursa: realitatea.net

Comenteaza