"Glonţul nu ocoleşte pe nimeni!"

La 96 de ani, unul dintre veteranii celui de-al doilea război mondial a venit joi să-şi comemoreze tovarăşii căzuţi pe front.

Joi. Ziua Eroilor. Cimitirul Eroilor. Cadre militare active. Oficialităţi. Veterani de război. Sandu Martinescu se diferenţiază uşor de cei care au venit să-i comemoreze pe eroii neamului. De haina sa neagră atârnă nouă medalii, printre care şi Ordinul Naţional "Steaua României", cu care l-a răsplătit statul român. Este, însă, un un modest. Nu vorbeşte cu una, cu două, despre toate medaliil pe care le poartă. Până la urmă este de acord să explice.

„Am aici Ordinul "Steaua României", pe care am l-am primit în anul 1954, în luna august. Mi-a fost acordat de doctorul Petru Groza, care era, la vremea aceea, preşedintele Consiliului de Stat. Celelalte sunt ordine şi medalii care semnifică respectul patriei pentru activitatea pe care am făcut-o în întărirea capacităţii de apărare şi de luptă pentru această ţară", spune veteranul.

Are 96 de ani. În 1939, când a început al doilea război mondial, avea 21. Se trage din zona Brăilei, iar când a început războiul şi trăieşte în Cluj din 1958.

„Eu sunt din zona lui Fănuş Neagu. În perioada primului şi a celui de-al doilea război mondial era un cântec care se interpreta de militari, "Treceţi batalioane române Carpaţii". La astfel de ceremonii, cum a fost şi cea de azi, particip tot timpul pentru că am obligaţia de a-mi arăta respectul pentru înaintaşii noştri, iar atunci când se va cânta din nou "Treceţi batalioane..." Voi fi şi eu prezent în cimitir".

Nu ratează nicio ocazie să-şi comemoreze tovarăşii de luptă. Îşi aduce aminte cu emoţie despre prieteniile curmate brusc de glonţul inamic.

"Pe front nu ai ce alege decât să fii atent la sunetul trompetei, la drapelul care te inspiră şi te motivează, deoarece este reprezentantul înaintaşilor noştri. Glonţul nu ocoleşte pe nimeni şi am pierdut foarte mulţi prieteni pe front şi nu numai, oameni care mi-au uns sufletul. Era o perioadă în care noi tânjeam după independenţă şi după suveranitate. Faptul că azi suntem independenţi şi vorbim de suveranitate, aşa cum este ea azi, este mulţumită acestor eroi care s-au sacrificat pentru noi, fără să ceară nimic în schimb", spune Martinescu.

Ceremonia de joi a avut loc cu ocazia Zilei Eroilor, comemorată şi la Cimitirul Eroilor, la care au participat şi oficialităţile locale. în frunte cu primarul Emil Boc şi diferite organizaţii de veterani. După slujba religioasă, reprezentanţii mai multe instituţii şi organizaţii au depus coroane la Monumentul Eroilor.

 

Adnana MOCIAN

 

Comenteaza