Horia Colibășanu se pregăteşte de ascensiunea finală în Himalaya

Horia Colibășanu se pregăteşte de ascensiunea finală în Himalaya

Sportivul timişorean este acum în tabăra de bază situată la 5.400 m altitudine şi aşteaptă un interval de 5 zile cu prognoză de vreme bună, condiţie esenţială pentru succesul proiectului din această primăvară.

În ultimele săptămâni, a parcurs de mai multe ori traseul de urcare până la 7.000 m altitudine, l-a echipat împreună cu colegul său Peter Hámor (53) astfel încât, în urcarea finală, să aibă cât mai puţin echipament.

“Ultimele săptămâni au fost destul de grele. Am muncit enorm la echiparea traseului. Am pus peste 350 de metri de coardă ca să asigurăm porţiunile cu gheaţă, am cărat mult echipament. Suntem în base camp acum şi s-ar putea să coborâm până la 4.500 m, să ne odihnim în aşteptarea ferestrei de vreme bună. Avem nevoie cam de cinci zile cu vreme bună pentru a putea porni”, a transmis Horia Colibăşanu.

Colibăşanu a mai adăugat că ascensiunea finală va avea loc până cel târziu în 25 mai când se termină sezonul de primăvară în Himalaya, perioada cu vreme favorabilă expediţiilor la peste 8.000 m altitudine.

„E important pentru noi că suntem bine, starea noastră de sănătate e bună, aclimatizarea a decurs ok, recuperarea după efort e ok, tot ce mai avem nevoie e să ţină şi vremea cu noi. Suntem cu ochii pe soare, vânt, prognoze, doar despre asta vorbim mai tot timpul”, a spus Horia.

Horia Colibăşanu a plecat în exediţie în 28 martie 2018, urmând să se întoarcă în 3 iunie. În 2018, Horia Colibăşanu şi-a propus un proiect deosebit în Himalaya, la altitudine de peste 8000 de metri.

Despre Horia Colibășanu

Horia Colibășanu este considerat ca cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.

Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2017 cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național “Steaua  României”, grad de Cavaler.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.

 

Comenteaza