Blaga: Nu doresc să comentez ce se întâmplă în justiţie, sunt convins că îşi vor rezolva problemele

Blaga: Nu doresc să comentez ce se întâmplă în justiţie, sunt convins că îşi vor rezolva problemele
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, astăzi, răspunzând unei întrebări, că nu doreşte să comenteze ce se întâmplă în justiţie, el precizând că este convins că cei din justiţie îşi vor rezolva problemele.

"Nu doresc să comentez ce se întâmplă în justiţie, sunt convins că dânşii îşi vor rezolva problemele", a spus Blaga, la intrarea în sediul PDL.

Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că a încuviinţat, marţi, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM, ambii având calitatea de învinuiţi.

Surse judiciare au declarat anterior că procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui George Bălan, membru al CSM, fost vicepreşedinte al Consiliului, şi a consilierului acestuia, Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general în perioada mandatului lui Ilie Botoş.

Potrivit surselor citate, George Bălan şi Marcel Sâmpetru şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României.

 

Etichete
Comenteaza