Al treilea fluierat în biserică: Raluca Prună are dreptate, România are nevoie de un Patriot Act anticorupţie

Al treilea fluierat în biserică: Raluca Prună are dreptate, România are nevoie de un Patriot Act anticorupţie
Nu că România va mai fi ferită multă vreme de atentate teroriste veritabile, dar de vreo 26 de ani încoace, terorismul care ţine România îngenuncheată poartă numele de corupţie. Efectele corupţiei sunt similare dacă nu chiar mai grave decât cele ale terorismului pe bază de bombe umane.

Previzibil, marea masă a deputaţilor n-a marşat la cruciada lui Tăriceanu plus lefegiii din UDMR împotriva ministrului Justiţiei. Culmea este că Raluca Prună chiar a avut dreptate: ce relevanţă mai au drepturile omului atâta vreme cât corupţia chiar ucide. Cu ce îl încălzeşte pe tatăl unui copil mort pentru că n-a avut bani să-şi cumpere un rinichi, precum un mare actor de la Bucureşti, faptul că îi e garantat, să zicem, secretul corespondenţei?

Sau haideţi să nu recurgem la argumente lacrimogene. Eu, românul ţinut prizonier de Ceauşescu în „spaţiul carpato-danubiano-pontic", mi-am câştigat libertatea de mişcare, dar până să apuc să trec graniţa îmi rup maşina pe drumurile patriei pentru că autostrăzile României, cele mai scumpe de pe mapamond, continuă să se împiedice tot în corupţie. Un norocos supravieţuitor din clubul Colectiv a demonstrat că până şi din acea tragedie unii au încercat să facă un „business": kit-urile antiarsuri distribuite de guvern au fost achiziţionate la suprapreţ.

Corupţia ucide nu e doar un slogan, ci o realitate. Mor oameni care n-au bani de şpagă pentru operaţia care le-ar salva viaţa, mor oameni pe şoselele patriei pentru că asfaltagiii româneşti fură în loc să construiască autostrăzi, mor oameni într-un incendiu într-un club, pentru că pompierii au dat autorizaţii pe bază de sponsorizări şi exemplele pot continua.

Era un banc celebru despre un terorist trimis să pună de un atentat pe plaiurile mioritice, însă, după o atentă studiere a terenului, trimite răspuns la bază: „Nu e cazul să consumăm resurse, românii îşi organizează singuri atentatele". Aşadar, precum teroriştii, corupţii omoară, singura diferenţă este că cei din urmă nu se aruncă în aer şi nici măcar nu se mânjesc de sânge.

Pe lângă victime, terorismul provoacă şi enorme pagube materiale. Dar corupţia?... Potrivit unui studiu realizat recent la cererea Parlamentului European, corupţia păgubeşte, anual, România cu câte 15% din produsul intern brut. Aceasta înseamnă că, din cauza corupţiei, doar anul trecut România a pierdut aproximativ 25 de miliarde de euro.

Nu vom intra în populismul politicianist „ce s-ar fi putut face cu banii ăştia", fiecare poate estima cu cât ar fi arătat România mai bine şi cu cât s-ar fi trăit mai bine în ţara noastră dacă în fiecare an, din 1990 încoace, am fi avut câte 25 de miliarde de euro (sau echivalent în lei, dolari sau defunctele mărci germane) în plus. Teroriştii României sunt corupţii.

Dar cine sunt ei? Păi, de nişte ani, de când procurorii şi judecătorii au început să prindă curaj, ceea ce bănuiam cu toţii se adevereşte. Cad politicieni sub „securea" Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) ca spicele de grâu sub melcul combinei, aşa că nu sunt deloc de mirare zvârcolirile năpârcii, sub forma victimizărilor marca Sebastian Ghiţă sau Elena Udrea. Cad lideri de partide şi şefi de guverne. Găinăria pentru care tocmai a fost agăţat Liviu Dragnea e desprinsă, parcă, din filmele cu proşti.

În toată ţara asta cei care lucrează la partidele parlamentare sunt angajaţi pe cabinetele parlamentare, practic sunt plătiţi de parlament. E imoral, dar e legal. Cât de setat pe furat să fii, mai ales în Teleorman, judeţ în care PSD a avut mereu o mulţime de parlamentari, deci extrem de numeroase posibilităţi de a angaja secretarele de la sediu drept consiliere de deputat sau senator, ca să plăteşti de la consiliul judeţean două angajate la partid?

Un lucru este incontestabil, corupţi sau mari corupţi sunt în mai toate sectoarele de activitate, însă orice tun financiar (oricât de mare sau de mic), orice act de corupţie are nevoie de două părţi: corupătorul şi curuptul. Cel de-al doilea rol nu-l poate juca decât cel la care e decizia, adică omul politic. Şi totuşi cel puţin la nivelul mult huliţilor politicieni, ofensiva DNA pare că nu a decopertat, deocamdată, decât o extrem de subţire coajă de la suprafaţa putregaiului.

Potrivit unei analize publicate de Jurnalul Naţional, în actuala legislatură, s-au ales cu dosare penale doar 219 de aleşi ai românilor, dintre care 131 de primari, viceprimari sau consilieri locali, 25 de preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, respectiv 63 de senatori şi deputaţi (aici ar mai fi putut fi doi, dacă Varujan Vosganian şi Borbely Laszlo n-ar fi fost scoşi de sub urmărire penală de către colegii lor din parlament).

Fără a lua în calcul consilierii, însumaţi, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, senatorii şi deputaţii sunt 7.500. Cei 219 cu dosare penale reprezintă 3% din total (între parlamentari, procentul penalilor e mai mare, în jur de 10%).

Valul de atentate teroriste pogorât asupra Europei a făcut ca şi pe bătrânul continent să înceapă să se gândească în termenii în care se gândeşte de vreo 15 ani dincolo de ocean - „mai puţină libertate pentru mai multă securitate". Încep şi europenii conservatori să înţeleagă că un adversar, în speţă teroriştii, care nu respectă regulile şi libertăţile democratice nu pot fi învinşi respectând aceste reguli (am mai scris despre aceasta aici).

Nici corupţii nu respectă regulile celor normali la cap, ei sunt teroriştii pe care România nu îi poate învinge de mai bine de un sfert de veac. Ba mai nou aceştia şi-au găsit şi un avocat extrem de vocal, în persoana lui Călin Popescu-Tăriceanu, care a descoperit că moare de grija drepturilor infractorului.

Este evident că, în acest moment, România are nevoie de un Patriot Act anticorupţie. Aşa cum americanii şi-au sacrificat din drepturile şi libertăţile constituţionale pentru a se pune la adăpost de terorişti, la fel ar putea proceda şi România pentru a stârpi odată pentru totdeauna corupţia endemică, fenomen care, fără orice discuţie, poate fi considerat un risc major de securitate pentru România.

La fel ca americanii, putem găsi şi noi modalitatea prin care, pe o perioadă determinată, să punem între paranteze unele drepturi şi libertăţi constituţionale, astfel încât SRI, DNA, DIICOT să aibă liber la interceptat orice tip de comunicare fără să mai aştepte aprobări de la instanţele de judecată, toate tipurile de imunităţi (parlamentare, ministeriale, prezidenţiale) să fie abrogate, confiscarea extinsă să fie operabilă şi efectivă încă din momentul declanşării urmăririi penale.

Ulterior, în caz de achitare, bunurile pot fi recuperate, dar trebuie evitată ascunderea lor. Acum nici cu sentinţă definitivă nu se confiscă mai nimic în România, nu se recuperează mai nimic de la hoţii dovediţi. Denunţurile care duc la o condamnare să fie recompensate. Dacă e cazul, autorităţile statului să împânzească toate instituţiile publice, birou cu birou, încăpere cu încăpere, toate localurile (publice sau private) masă cu masă cu microfoane, precum securitatea odinioară.

Dacă nu discuţi lucruri ilegale, de ce să te temi că eşti ascultat? Da, până şi dreptul la intimitate e un lux, când corupţia sărăceşte şi ucide. Sub Orban, Ungaria a devenit aproape o dictatură şi totuşi, nu îi trece nimănui prin minte să o dea afară din Uniunea Europeană. Cu atât mai puţin ar fi ameninţată România dacă ar instaura dictatura, veritabila dictatură a legii.

Comenteaza