De 1 Decembrie avem nevoie de un erou

De 1 Decembrie avem nevoie de un erou

Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie cu toții de un om simplu care să ne vorbească despre viitor, așa cum nu ni s-a mai vorbit în ultimii 10 ani. 

Care să ne facă să uităm măcar pentru o zi de conversațiile pline de venin din jurul nostru, care ne îmbolnăvesc și ne scurtează viață. Cuvântul război a luat locul cuvântului pace. Asta trebuie să înceteze. Ne-am înseninat în ultimul an la discursurile lui Donald Tusk și Papa Francisc.

Doi străini, doi oameni simpli, care ne-au reamintit de ce noi, românii, suntem tari. A venit rândul unui român care să ne spună de ce noi, românii, suntem cei mai tari și România este cea mai tare. Nu trebuie să fie politician, academician, persoană publică, superlider, profet.

Avem nevoie de un om simplu care să ne reamintească cât ne datorează Europa în ultimii 12 ani de când cinci milioane de români aduc acolo valoare adăugată. Să ne reamintească că în Europa mașinile, îmbrăcămintea, încălțămintea și multe altele sunt făcute în România de mâini de român.

Să ne dea încredere că nu suntem corupți, leneși sau periferici, ci răbdători, toleranți, prietenoși, creativi, curioși și curajoși. Să ne dea speranța că suntem și noi, ca toți ceilalți pământeni, parte într-o aventură formidabilă în căutarea fericirii. Să ne facă să folosim mai des cuvintele optimism, încredere, onestitate, umanitate, respect, altruism, mândrie, patriotism, acasă.

Să ne povestească amintiri despre copiii noștri și despre cum ei vor fi chiar mai tari decât noi. Ne este dor să ascultăm vocea unui om simplu care să ne vorbească despre viitor, să ne spună că indiferent de obstacolele care sunt în fața românilor merită să trecem peste ele, avem o misiune.

Ne este dor să ne mai spună cineva odată, așa cum a făcut-o un alt om simplu, că România este o țară luată ca împrumut de la copiii noștri și că asta este un motiv suficient să mergem mai departe, ca să le-o dăm înapoi.
Avem nevoie de un erou.

Dragoș DAMIAN
CEO Terapia SA

Comenteaza