De ce ne sabotăm industria farmaceutică?

De ce ne sabotăm industria farmaceutică?
Autorităţile “din domeniu” nu au făcut statistici sau nu le arată, însă agenţiile care fac studii de piaţă arată că în următorul an cifra de afaceri a fabricilor de medicamente din România va scădea cu 25-40%, ca rezultat al reformei preţurilor, care a fost făcută cu preţul fabricilor din ţară (în niciun fel cauza crizei cronice din ultimii cinci ani din sistemul sanitar).

Aceasta înseamnă mai puţine investiţii, mai puţină competitivitate tehnologică, mai puţine locuri de muncă, mai puţini bani la buget, mai mult dezechilibru în balanţa comercială. În ultimii cinci ani, volumul medicamentelor fabricate şi utilizate în România a scăzut de la 40% la sub 20%.
 
Tot autorităţile “din domeniu” ne spun că nu e nici o problema dacă dispar medicamente, există înlocuitori. Aşa este, există înlocuitori, dar majoritatea din import, mai scumpi, mai anevoios de procurat, imposibil de obţinut în caz de forţă majoră (uitaţi-vă la criza vaccinurilor de la noi sau la ce se întâmplă acum în Grecia, care neavând industrie proprie se confruntă cu lipsuri de medicamente şi materiale sanitare). 
 
Adică tocmai pierderea independenţei economice într-un sector industrial strategic în care chiar nu sunt motive să fie pierdută. Este tot industrie (cu niveluri de reglementare inimaginabile pentru alte domenii), lucrăm cu planuri de investiţii capitale, linii de fabricaţie care necesită retehnologizare, ERP, laboratoare de controlul calităţii, indicatori operationali şi financiari proprii tuturor celorlalte industrii. Prin urmare, ca agenţi economici nu trebuie să fim bulversaţi de nepriceperea şi impredictibilitatea măsurilor legislative şi fiscale luate de autorităţile “din domeniu”, care au făcut că România să rateze investiţii de 50 milioane de euro în ultimul an.
 
Am salutat prin mai multe opinii determinarea în aplicarea măsurile de reformă fiscală din ultimele luni, însă ele nu se vor răsfrânge asupra producătorilor de medicamente din România, care anticipează probleme serioase pe piaţă domestică, cu rebound proiectat şi în performanţa la export – singurul segment care menţine rentabilitatea fabricilor din ţară. Chiar astăzi am aflat din presă că preşedintele Klaus Johannis a promulgat legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă nr. 77/2012 (infama OUG claw-back), care a ajuns la Preşedinţie fără că nici măcar unul dintre amendamentele propuse şi susţinute în ultimii trei ani de producătorii de medicamente din România să fi trecut.
 
Deci, mă aştept la ce este mai rău în următoarele 18 luni, în orice caz la deteriorarea independenţei economice în acest domeniu. Există o mică teorie a conspiraţiei asamblată de cunoscători, care spune că România, deşi nu are o strategie naţională în domeniu, devine prin investiţiile de capital din perioada 2004–2008 o forţă în exporturile de medicamente şi că ar trebui stopată un pic. Este greu de crezut un astfel de scenariu, deşi dacă ne luăm după lipsa de răspuns a autorităţilor la propunerile industriei, el este perfect executabil.

Comenteaza