Gânduri legate de criza economică și de șomajul în mediul public

Criza sanitară va genera, în faza a doua, o criză economică de dimensiuni monstruoase din cauza închiderilor - în multe cazuri la frică, fără o rațiune serioasă - multor afaceri.

Criza va fi mult mai gravă decât cea din 2008 pentru că la sutele de mii de oameni care își vor pierde joburile în țară se vor adăuga oriunde între 1-3 milioane care se întorc din diaspora în urma dispariției locurilor de muncă de acolo.

Închiderea companiilor va duce la o contracție a produsului intern brut (PIB) anul acesta de cel puțin 5% față de cel din 2019 (probabil două cifre în final) în absența unei infuzii de cel puțin 25 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, dintre care o parte vor fi folosiți la plata ajutorului de șomaj.

Companiile care vor rămâne în picioare vor face de asemenea reorganizări operaționale și probabil că, dacă vor reuși să supraviețuiască, vor revizui și politicile salariale.

În afară de industria alimentară și farmaceutică care rămân probabil intacte (depind însă de materie primă din import și de sezonalitate) nu văd ca alte industrii să se refacă în curând din cauza cererii în scădere și a capitalului blocat în stocuri.

Dar cele două industrii aduc oricum prea puțin la PIB față de restul celor care rămân închise. Domeniul public va trebui în cele din urmă să facă pași proporționali cu cei făcuți de cel privat pentru a lupta cu criza economică, adică să lanseze proiecte de șomaj.

Cu excepția unor poziții din zona comercială (aprovizionare, vânzări) sau suport (financiar, resurse umane) nu cred că există posibilitatea că mediul privat să absoarbă mare lucru din disponibilizările din cel public. Mai repede operatorii privați vor absorbi șomeri provenind din domeniul privat.

Vor apărea paradoxuri culturale - un angajat din privat nu se va adapta la modul de lucru din mediul public și viceversa - sau financiare - dacă un angajat din public nu găsește în privat un salariu <75% decât are în prezent, va preferă să rămână în șomaj; or, asta este ceea ce se va întâmpla, pentru că pe poziții identice publicul plătește în general mai mult.

Nu sunt optimist pentru următorii 2-3 ani în redresarea economiei noastre care în prezent este bazată pe consum, și nu cred că șomajul poate continua prea mult ca o soluție (depinde de cât va lăsa UE ca infuzia de bani să meargă la fondul de șomaj).

Dezindustrializarea din ultimii 10 ani nu a fost sesizată de guvernanți, care au realizat de-abia în plină criză că economia de consum din vremuri normale nu avea nici un plan B atunci când poate apărea o criză, când economia de exporturi este esențială.

Exporturile vor fi și mai dificil de realizat pentru că multe state vor promova politici de naționalism economic, cerând populației și instituțiilor să cumpere produse și servicii de proveniența din propriile țări.

Rămân la părerea că una dintre soluții este cea prin care ne salvăm prin noi înșine, cumpărând fabricat în România – flote de Dacia și Ford, bunuri de folosință îndelungată și imediată din fabricile din țară; asta bineînțeles, dacă vor fi disponibile pe rafturi, unde cam totul este de proveniență din import.

Dragoș DAMIAN
CEO Terapia SA