În ianuarie 2016, ca industriaş, sunt mai puţin optimist

“Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” (Ion Luca Caragiale). “Industria este sufletul mediului de afaceri şi cheia de boltă a prosperităţii” (Charles Dickens)

Mall-uri, cartiere rezidenţiale, clădiri de birouri şi depozite pentru importuri în locul marilor platforme industriale. Fabrici puţine, foarte puţine. Cele vechi sunt obligate să recurgă la lohn care este subrentabil. Cele noi sunt marea majoritate microîntreprinderi, puţini angajaţi, puţină valoare adăugată.

Nu se găsesc absolvenţi de liceu sau facultate interesaţi sau specializaţi în muncă industrială. Cei angajaţi în cele din urmă trebuie recalificaţi şi costă cât banii pe care i-au dat pe cele 2-3 facultăţi pe care până şi ei realizează că le-au terminat inutil. Generaţia Y nici nu mai învaţă la şcoală despre “componenta liniei de fabricaţie” sau “inginerie industrială” sau “calificare de echipamente şi probe tehnologice”.

Dacă nu eşti în proprietatea statului, nu ai parte de diplomaţie economică care să te asiste la exporturi. Amânări sau ratări de investiţii în extindere şi modernizare din cauza birocraţiei sau lipsei de transparenţă şi predictibilitate. Aşadar, mediocritate tehnologică, devans competitiv, condamnare la noninovaţie.

Taxe, impozite, somaţii, controale, verificări, amenzi. Sunt controale în care ţi se spune de la început că au ţintă de amendă, deci e mai bine să colaborezi. Cu cât eşti mai mare cu atât eşti vizitat mai des de diverşi inspectori de la fisc, muncă, vama, pompieri, Sanepid, veterinare. Ei îşi fac, probabil, datoria, dar oriunde priveşti în jurul tău către afaceri mai mici te şochează munca la negru sau evaziunea fiscală.

Umilinţe la uşa politicienilor şi oficialilor locali şi centrali pentru ajutor - toţi caută cu febrilitate investitori noi, uitând că cei existenţi sunt mai dispuşi să investească în continuare. Aşa că nu te ajută cu nimic. Eventual se cer sponsorizări sau a le fi angajate rudele sau contractate firmele cunoştinţelor. Şi, în ani electorali, maximă exuberanţă la TV în a susţine industria şi economia.

Şi mai presus de orice, spectacolul grotesc al legilor slabe, aproape imposibil de desluşit şi de aplicat, tocmai din zona economică şi financiar-bancară, returnate în Parlament de la Președinție. Şi chiar şi revizuite, multe rămân slabe.

Dacă devii vocal ţi se spune că exagerezi, creezi panică, eşti paranoid, eventual eşti ameninţat discret sau făţiş. A, şi să nu uităm de argumentul suprem, dezarmant: "Trebuie să facem aşa pentru că aşa cere Uniunea Europeană”. Aşa că, în ianuarie 2016, sunt mai puţin optimist. 

Dar o să-mi treacă. Îmi amintesc că premierul Cioloş a spus că el crede în reindustrializare, mă mai uit prin strategia de reindustrializare din 2013, strategia naţională pentru competitivitate din 2014, strategia naţională pentru competitivitate 2015 şi mă realătur celorlalţi industriaşi români sau străini care susţin că reindustrializarea este cheia unei evoluţii sustenabile pentru România.

Dragoș DAMIAN

CEO Terapia Cluj