Lanțul răspunderii în statul de drept. Sau cine-s Hexi-criminalii?

Lanțul răspunderii în statul de drept. Sau cine-s Hexi-criminalii?
După infernul de la Colectiv, românii par să nu fi învățat absolut nimic. În primăvara asta Hexi, nu e nimeni în stradă, nu se expun victimele prin presă, sau familiile lor, nu se caută vinovații, nu se cere dreptate, nici Patriarhul nu e scos vinovat, nici guvernul schimbat. Și totuși, în scandalul HexiPharma e vorba de moartea a mult mai mulți români, de îmbolnăvirea lor, de sume de bani colosale și de vinovaţi care se sinucid fix la momentul oportun. Halucinant!

Fără a încerca să minimalizez câtuși de puțin iadul din Colectiv, menționez că în acest caz este vorba de o acțiune premeditată, de tip criminal, ce a durat mai mulți ani și s-a desfășurat la nivelul întregii țări. Și cu toate acestea, până duminică seara, scandalul Hexi Pharma începea să alunece discret, dar sigur, sub preș, cum îi stă bine oricărui scandal complicat în an electoral.

Dincolo de tot ceea ce este evident la prima privire, sunt cateva mici întrebări despre care nimeni nu vorbește cu subiect și predicat. În primul rând,să întelegem problema: ce înseamnă dezinfectanți ineficienți? Înseamnă regresia medicinii cu vreo 300 de ani. În absența unui dezinfectant, avem în spital un mediu de o toxicitate exponențial mai mare decât orice stabiliment public de gară. De ce? Pentru că în spitale se lucrează cu o deosebit de mare diversitate de infecții, boli și agenți patogeni.

Zilnic se adună laolaltă mii de oameni, proveniți de sute de medii, aducând propriul set de patogeni. Pe deasupra, în spitale vin oamenii cu imunitatea deja scăzută, deci probabilitatea de infecție pentru ei este mult mai crescută. Chiar și pe stradă fiind,acest principiu se aplică, darăite într-un mediu hipertoxicizat de absența unei dezinfecții eficiente. Dar amplitudinea problemei nu se oprește aici!

Ticăloșia ei crește odată cu folosirea dezinfectanților DILUAȚI. Adică germenii și toate elementele patogene (generatoare de boală) sunt IMUNIZAȚI, întăriți de către acești dezinfectanți diluați. Fapt care a presupus folosirea unor medicamente mult mai puternice ca să vindece omul îmbolnăvit de acești super-viruși creați î spitale. Precum va fi nevoie de dezinfectanți mult mai puternici pentru a-i eradica. 

Revenind la chirurgie: ce anume face ca o încăpere să se numească„sală de operație"? De ce nu se operează în saloane, direct? Instrumentarul? Masa? Iluminatul? Culoarea? Sau STERILITATEA ei? Nivelul de meticulozitate cu care e pregătită sala, instrumentarul, personalul, vestimentația lor, trupul bolnavului, toate au drept scop final eliminarea unei game cât mai mari de factori patogeni. Căci, odată intrat bisturiul în trupul uman, ai dezarmat organismul de absolut toate căile naturale de a se proteja singur de infecție, de patogeni.

Degeaba a reușit operația, dacă sistemul imunitar e răpus de un agent patogen care trebuia eliminat printr-o sterilizare adecvată, prevăzută ca OBLIGATORIE în orice statut al oricărui spital. Și mult prea banalizată prin acest „de la sine înțeles". Deci fără sterilizare adecvată, e indiferent unde faci o operație: că tot ruletă rusească este! Degeaba ai instrumentele, aparatura și dotările cele mai moderne, mai scumpe și mai performante dacă nu ai sterilizare. Degeaba ai medicii cei mai bine pregătiți, acei mai plini de dăruire și sclipitori dacă îi minti, spunându-le ca performează într-un mediu steril!

Pentru a evita scăpări în acest domeniu ABSOLUT VITAL, legislaţia oricărui stat, - care se consideră deasupra habitatului neanderthalian - are instituite regelmentări clare și circuite de verificare - informare - coerciție adecvate. Oricine e inclus în aceste Circuite ale Răspunderii pentru siguranța populației este conștient de ce anume răspunde! De complexitatea și gravitatea consecinţelor eventualei sale eșuări în acest rol. De numărul de oameni afectați, de gradul lor de afectare , în cazul în care ei ratează. Vor muri oameni! Ce poate fi mai ușor de ținut minte?

Și totuși, presa zilelor trecute ne anunța că, deși informați de către SRI, responsabilii, decidenții... AU UITAT. Au trecut cu vederea. Că doar nu știm noi, ăștia mici și insignifianți, cât de multe informări primesc ei zilnic. Cum să rețină acum chiar totul!!? Poate au primit informarea, poate nu... nu mai știu. O fi prostie, o fi senilitate sau doar lipsa temerii de repercusiunile legale? Pentru că totuși vorbim de un soi de genocid...

De ucidere în masă, având deplină cunoştință a contextelor și tăinuind informații cruciale de cei pe care îi vizează, cât şi de cei care ar fi putut contracara dezastrul. Căci mă îndoiesc că vreun medic, care și-a dedicat 10-12 ani de studiu, de umilință și de oboseală cronică însănătoşirii oamenilor, ar intra într-o sală de operaţie, ar lua în mână un bisturiu, ȘTIIND că acesta nu este steril.

„Potrivit Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică (CNSISP), secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă s-au confruntat cu cele mai multe infecţii nosocomiale, peste 13.500. Peste 12.000 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate la secţiile de chirurgie. Potrivit documentelor Ministerului Sănătăţii, în perioada 2010-2015 au fost înregistrate peste 15.000 de infecţii respiratorii şi circa 10.000 de infecţii ale plăgilor chirurgicale." (ZIUA de CLUJ, 23 mai 2016)

În România a ajuns deja un fapt comun să intri în spital cu o boală și să ieși cu zece. Asta dacă ai noroc şi nu ieşi direct între patru scânduri! Oare cât o fi de greu de întocmit o statistică a numărului celor morți din cauza complicațiilor post-operatorii cauzate de infecțiile contractate în spitale? Probabil destul de dificil. Medicii pot comenta inclusiv pe marginea efectelor dozelor monumentale de medicamente dedicate primite de bolnavi, care, într-un mediu corespunzător sterilizat, nu s-ar fi infectat de la bun început.

Și revin la întrebările mele. Pe piața muncii în Europa, pentru a beneficia de un post care implică RĂSPUNDERE (pentru binele, siguranța sau bunăstarea altuia), ești conditionat de un set de teste psihologice, aptitudinale și cognitive. De exemplu, în poliţie, în transporturi, în educaţtie, în medicină, etc. sunt testate aptitudini, funcționare cognitivă, trăsături de personalitate, cunoștințe și abilități practice specifice. Vorbim de oameni care răspund de alţi o mie, într-o zi. În administraţie de ce nu se fac?

Cu atât mai mult cu cât deciziile cele mari, esențiale, care afectează cel mai mare număr de oameni, la modul cel mai grav şi pe termenul cel mai lung, sunt luate de aceștia! Nu vorbesc aici de INTENȚII, ci de CAPACITĂȚI. Intenția tine de sfera penală. Dar capacitatea ar trebui filtrată instituțional, la modul cel mai serios cu putință. Înainte de a aşeza pe cineva într-o poziție de putere, de răspundere și decizie , altcineva ar trebui să se asigure ca acel om este APT de munca ce i se încredințează.

La fel, a îngădui accederea la o poziție pe listele electorale! Înainte de a băga în pușcărie un om pentru că a făcut cutare lucru sau a eșuat să-l facă, din poziția sa de funcționar public, ar fi normal ca altcineva să se fi asigurat că acel om a fost totuși apt să decidă în acel areal. Și atunci întrebarea mea este : cine poartă răspunderea în final? Cel care e în funcție sau cel care l-a pus în funcție? Cel inapt de o funcție poate fi astfel din varii motive: pregătire deficitară, funcții cognitive slabe sau slăbite, incompetență, etc.

RĂSPUNDEREA e cheia. Cine o poartă? În acest caz, cine e pușcăriabil pentru genocidul Hexi? Care ochi din lanțul răspunderii a cedat? Căci cu siguranță nu mortul e vinovat, el nu jurase credință românilor. Vinovații sunt la vedere în lanțul instituțional dintre produsul unui privat și cetățeanul român beneficiar.

De asemenea, putem să vorbim de existența legii daca ea nu e IMPUSĂ? Dacă nimeni nu se teme de ea? Dacă legiuitorul e mai mult flexibil decât drept? Sau vorba unui film: în Italia roșul semaforului e doar o sugestie...

Despre autor: Ilyas Andrea este specialist în comunicare

Comenteaza