Şi ţara mea are nevoie de un preşedinte "Great Emancipator" (Lincoln), un prim-ministru laureat al premiului Nobel pentru Literatură (Winston Churchill), sau un Roosevelt reales de trei ori consecutiv, timp în care a fost mai preocupat să învingă criză economică mondială a anilor ‘30 şi Germania nazistă decât să-şi încurce adversarii. Caut o reţetă aplicabilă local, aşa că încerc să găsesc numitori comuni ai unor astfel de caractere. Poate astfel, în România, "pattern"-ul ar reuşi să convingă mai mult de 20% dintre cetăţeni să-şi miste fundul la vot pe viitor.
Majoritatea liderilor în republici sunt oameni ai poporului care, indiferent de proveninenţa socială, cunoşteau strada, în sens conotativ, dar şi în jargon.
Strada reprezintă adevărul şi poporul, dincolo de limuzinele corpului diplomatic şi grupurile de interese care au acces la acest nivel.
În jargon, simţul străzii le reaminteşte că îndrumă o mare junglă, iar luptele de la nivelu-i superior sunt mai dure şi nemiloase ca oricând. Aşadar, liderul nu-şi uita valorile-i la primul conflict care îl sperie, ca Obama în faţa izbucnirii unui potenţial război şi mai rece.
Adevăraţii lideri rămân oameni ai poporului, scoţând ochii dracului (traducere simplistă: alegând oamenii în locul banilor) chiar dacă sunt apoi răpuşi de acesta - în opinia publică, politic sau uneori la propriu. Menţionez exemple ilustre precum marii Bill Clinton si Abe Lincoln. Pentru că, din păcate, cei care construiesc sunt des asasinaţi de către cei care-şi construiesc, rămânând martiri contemporani, mulţi daţi uitării (sacrificiu pe care sunt dispuşi să şi-l asume).
Totodată, o mare parte din lideri şi-au confirmat valoarea înainte să fie oficializată, şi nu invers, penetrând sfera politică din postura de oameni realizaţi, dornici să îndrume comunitatea, comparativ cu cei care vad serviciul public ca pe o cale facilă spre a-nsemna ceva.
Cei mai buni au fost oameni cu experienţă de viaţă şi cicatrici, nu CV-uri prefabricate, ieşite din umbra vreunuia trecut de vreme. Oameni care începeau fraze relevante atât cu "eu" cât şi cu "noi", pentru că e important să îl cunoşti pe cel pe care alegi să îl urmezi. Cu alte cuvinte, doar un ipocrit alege oricând integritatea necuantificabilă a lui Barack în pofida rezultatelor lui Clinton.
Nu în ultimul rând, cele câteva fragmente din studiul meu fac referire la abilităţile manageriale ale acestor oameni. Deşi multi dintre ei cu studii în domeniul juridic, majoritatea dispuneau fie de abilităţi manageriale înnăscute, dobândite în cadru familial, sau câştigate teoretic şi practic. În afară de arta oratoriei, nu prea văd avantajele pe care le aduce un avocat trecut cu mult zel în serviciul public, darmite un şofer sau un interlop. Da, ştiu, profesia devine irelevantă în cazul multora precum Arnold Schwarzenegger, dar aici vorbim de cel mai important factor: caracterul.
În aceste zile de criză morală trebuie să vedem oportunităţile unei societăţi româneşti lipsite de încredere: e momentul oportun să o "vindem" (oferim) pe bani sau pe voturi. E momentul oportun pentru o "Movimento Cinque Stele" proprie (nu susţin neaparat mişcarea, ci filozofia de schimbare cu origini în generaţia următoare), în care reţeta succesului ar fi identificarea puţinilor oameni experimentaţi, dovediţi valoric (moral şi profesional) şi plasarea sub mentoratul lor a tinerilor cel putin echivalenţi ca potential, dar şi plini de energie. Avem reţeta şi momentul cel mai potrivit pentru o nouă mişcare; avem doar nevoie de oameni capabili să facă din nimic ceva şi nu invers.
Avem nevoie de caractere.
De VLAD BUZOIANU
