Nu te-ntreba ce vrei tu de la şcoală, ci ce vrea şcoala de la tine

Aşteptam răbdător într-o pizzerie (care miraculos, are o zona de nefumători egală cu cea de fumători) să îmi iau comanda pentru acasă, trăgând în acelaşi timp amuzat cu urechea la distracţia şi la poveştile a opt adolescenţi, patru băieţi şi patru fete, din salonul alăturat. Erau frumoşi şi fericiţi, sărbătoreau ziua de naştere “sweet sixteen” a unuia dintre ei. Toţi erau foarte bine dispuşi şi în formă, fumau şi beau bere, vin, iar la un moment dat a apărut şi nelipsita şampanie.
 
Am ieşit din local în cele din urmă, şi în timp ce închideam uşa, mi-a jucat câteva secunde în faţă ochilor arhicunoscutul afiş “NU SERVIM TUTUN ŞI ALCOOL MINORILOR”, care era lipit conştiincios la înălţimea ochilor, pentru ca toţi minorii care poposesc acolo să ştie asta. M-am gândit în glumă că probabil sărbătoritul şi-a adus de acasă ţigările şi băutura, ştiind că cei care lucrează în pizzerie respectă legea şi nu i-ar fi servit cu aşa ceva...
 
Cei care au citit titlul sper că au realizat deja că nu este o opinie puritană despre cât sunt de supărat că majoritatea adolescenţilor beau şi fumează (n-am să pot schimba eu lumea – şi, chiar dacă aş vrea s-o schimb, aş încuraja mai degrabă reciclarea) şi nicio morală la adresa societăţii de consum strâmbe şi în căutare de profit în orice fel (eventual, dacă doriţi o destinaţie precisă, este o adresă fără acuză către managerul pizzeriei).
 
Este, mai degrabă, dilema oricărui cetăţean, părinte sau nu, care după ce termină de criticat toate tarele sistemului de învăţământ (clişeele obişnuite gen “dau bani şi sistemul de învăţământ nu produce nimic”, “profesorii nu sunt de calitate”) are un moment de onestitate atunci când se întreabă dacă el face destul pentru şcoală (şi nu clişeele obişnuite gen “am dat bani pentru fondul clasei”). 
 
Nu cred că şcoala are nevoie doar de bani, care nu vor fi niciodată destui, în primul rând pentru că, la fel ca în multe alte domenii publice, mulţi dintre ei dispar miraculos. Ar fi mult prea simplu să ne cauţionăm spunând că de vină sunt banii.

Şcoala are nevoie de implicare, de strădanie şi de pasiune din partea fiecăruia dintre noi (inclusiv a managerului pizzeriei), ca parteneri responsabili, în ai acompania pe copii în lungul drum de căutare a fericirii. Aşa că, înainte de-ai cere ceva şcolii, ştim şi suntem pregătiţi să-i dăm ceea ce ne cere ea?