Studiile americane la Cluj-Napoca

Studiile americane la Cluj-Napoca
Studiile americane nu sunt de dată recentă la Cluj. Cel puțin prin cele două volume ale lui Virgil I. Bărbat, "Imperialismul american. Doctrina Monroe" (1920) și "Dinamism cultural" (1926), s-a atins un nivel al acestor studii competitiv cu ceea ce se scria pe atunci în Europa.

 

Se poate spune că, în prima jumătate din secolul al XX-lea, în cultura română  s-au desfășurat reflecții sistematice asupra Americii, unele devenind chiar cărți. Nicolae Petrescu, cu "Fenomenele sociale în Statele Unite" (București, 1921), Petru Comarnescu, cu "Homo-americanus" (București, 1933), la București, iar la Cluj, Nicolae Mărgineanu, cu "Psihologia persoanei" (Cluj, 1944), rămân reprezentativi. De aceea, imediat după ce am lansat programul de licențiere în „studii americane” la Universitatea clujeană, am pus în mișcare publicarea unei antologii de scrieri din americanistica românească (vezi Alina Branda, ed., "Studii americane. Antologie", EFES, 2002).

După aceste începuturi, însă, a urmat o pauză în România. La Cluj-Napoca s-au tradus scrieri din literatura americană, cu câteva monografieri corespunzătoare, aici Virgil Stanciu evidențiindu-se, în anii optzeci. Ștefan Olteanu avea să devină cel mai bun specialist din țară în semiotica și logica pragmatică. Achim Mihu a făcut foarte mult pentru apropierea noilor generații de științele sociale americane, mai ales cu volumele "Sociologia americană a grupurilor mici" (1970) și "Wright Mills și marxismul" (1976). Între timp, la București se lucra pe aceleași direcții, iar un rezultat major a fost publicarea "Antologiei pedagogiei americane contemporane" (1972), a lui Nicolae Secalîș, Viorel Nicolescu și Ion Gh. Stanciu.

Dar dacă prin studii americane se înțelege abordarea cuprinzătoare (economică, juridică, sociologică, politologică și filosofică) a societății americane, atunci pauza a fost lungă, prea lungă. Nu mai insist asupra împrejurării că și la Cluj, ca și în alte orașe universitare din Europa Centrală, chiar filosofi influenți, precum Lucian Blaga și D.D. Roșca, priveau cu rezerve impactul cultural american în Europa, aici doar Eugeniu Sperantia făcând o fericită excepție (vezi capitolul „Receptarea pragmatismului în cultura română”, în volumul Andrei Marga, "Reconstrucția pragmatică a filosofiei", Polirom, Iași, 1998, pp.64-80). Oricum, se poate spune că s-a „americanizat” decenii la rând, pe fragmente (unii, cum se poate vedea în publicații, au preluat antropologia culturală, alții psihologia valorilor, alții psihologia cognitivă, alții istoria intelectuală americană, adesea însă fără reflexivitatea necesară, și le-au aplicat). Dar studii cuprinzătoare asupra Americii, de amplitudinea celor ale lui Virgil I. Bărbat, nu au mai apărut la Cluj multă vreme.

Lucrarea care, cel puțin pentru generația mea, a adus în discuție America în ipostaza de civilizație democratică a fost volumul lui Camil Mureșan și Alexandru Vianu, "Președinte la Casa Albă" (1974) SUA, publicat în contextul vizitei președintelui american la București. L-am citit, alături de câteva scrieri franceze și germane, cu nesaț. Eram în 1974, în preajma plecării în SUA, într-un grup de șaptezeci și cinci de asistenți și tineri intelectuali români, la invitația președintelui Gerald Ford, pentru a cunoaște viața din familiile americane. Se înțelege că vizita în America a fost ocazie de revelații. Destul să spun că am locuit la șomeri, la dascăli și la foști ofițeri în Germania, dar și la Cassius Clay sau la un coproprietar al lui McDonalds sau la un consilier al Casei Albe, iar în final am putut zăbovi în Biroul Oval de la Casa Albă, alături de președintele SUA.

Cunoașterea Americii nu s-a oprit pentru mine aici. În cursul pregătirii doctoratului în Germania federală, în școala lui Habermas, mi-am dat seama, la rândul meu, de un fapt de importanță fundamentală: nu mai este filosofie viabilă atunci când se ignoră experiența americană. Altfel spus, filosofia demnă de nume a timpului nostru are două picioare, unul pe solul de dincoace și altul pus pe solul de dincolo de Atlantic. Străvechea disciplină inventată de greci, alături de cealaltă creație a acestora, știința, nu mai pot trăi doar din resursele europene. Nici chiar disciplina majoră, teologia, creată de evrei, nu mai poate face abstracție de adâncile reflecții americane, dacă vrea să fie relevantă.

La sugestia unor colegi din America, care au sesizat orientarea mea, am concurat la unul dintre cele 38 de locuri de cercetare la Woodrow Wilson Center (Washington DC) și, pentru anul 1992, am câștigat într-o competiție cu peste șapte sute de concurenți, angajând tema „Impactul pragmatismului american în Europa Centrală și Răsăriteană”. M-am bucurat cum nu se poate spune de mult și am lucrat intens. Rezultatul a fost volumul "Reconstrucția pragmatică a filosofiei" (1998), partea a doua fiind încă nepublicată.

Pe acest fundal, în contact cu numeroși specialiști în domeniu, mi-am dat seama că Virgil I. Bărbat a avut o intuiție profundă privind ponderea culturii americane, chiar dacă nu se mai puteau împărtăși toate evaluările sale, unele fiind foarte legate de un context anume. Revenit la Cluj după acel stagiu de cercetare, am inaugurat cursul „Pragmatismul american” la specializarea Filosofie, primul de acest gen în țară, care a creat repede prozeliți printre studenți și pe care l-am multiplicat imediat. Ulterior, cu un nou stagiu de cercetare (1996), de această dată la National Endowement for Democracy (Washington DC), un alt centru de cercetare prestigios din capitala federală americană, am elaborat volumul "Relativismul și consecințele sale" (1998), tocmai în țara în care s-a desfășurat, alături de Germania și, mai târziu, de Vatican, cea mai temeinică dezbatere asupra relativismului.

După preluarea Rectoratului, în martie 1993, se punea problema practică a unui contact mult mai amplu cu cultura aflată pe cale de universalizare în lume – cea americană. Am inițiat, ca decan al Facultății de Istorie și Filosofie, un mic Institut de Cercetare a Modernității (al cărui program se află în Andrei Marga, Explorări în actualitate, Apostrof, Cluj, 1994, pp.138-149), care a fost, de asemenea, un succes, tema modernizării dovedindu-se nu numai oportună, ci și atrăgătoare. Modernizarea nu mai era posibilă fără cunoașterea experienței americane, încât, în cercetările mele și ale celor pe care i-am îndrumat, am făcut joncțiunea studiului modernizării, a cercetării europenizării și a învățării din experiența Americii.

Problema practică cerea, însă, soluții instituționale. Acestea au fost adoptate printr-o conlucrare cu Ambasada SUA și cu instituții universitare americane. În 1994, s-a inaugurat la UBB Centrul de Studii Americane „John F. Kennedy” (vezi comunicatul nr. 269/1994), iar în anul următor, Rectoratul a decis (vezi hotărârea nr. 4225/1995) organizarea "studiilor americane" ca program de învățământ și de cercetare științifică, iar mai târziu s-a putut organiza (vezi hotărârea nr. 25272/2003) Catedra de Studii Americane. Între timp, am încheiat, ca rector, acorduri de cooperare prin care am creat rezidența universității Georgia la universitate (vezi documentul 19/1997) și am lansat cooperările cu diferite universități americane (DePaul, Michigan-East Leansing, Arizona, Reno-Nevada, Plymouth-New Hampshire, Houston-Texas, Bloomongton-Indiana, Columbia-New York, Bard College și altele. Printr-o altă hotărâre (vezi documentul nr. 20048/2002) s-a creat Oficiul Burselor Americane.

România avea deja, la data adoptării inițiativelor menționate mai sus, anumite programe de studii americane, la Filologiile din București, Iași și Cluj-Napoca. Aceste programe se refereau la viața literară din SUA. La Cluj, rectorul Ștefan Pascu sprijinise, în anii șaptezeci, o dezvoltare a relațiilor româno-americane, iar politica oficială a acelor ani era ameliorarea cunoașterii Americii de către români. Problema practică, la nivelul anilor nouăzeci, era însă alta, anume, aceea de a realiza "studii americane" într-un nou format, ce nu se reduce la studiile literare sau la studii de istorie. Grație fundației Fullbright, Clujul avea deja filologi care luaseră contact cu viața literară a SUA și istorici care se implicaseră în relațiile diplomatice. Dar filologii s-au interesat mai puțin de trecerea de la literatură la o privire cuprinzătoare asupra societății și culturii americane (discuții despre literatură, jazz sau film nu o puteau suplini!), iar istoricii au integrat rareori valorificarea de documente, desigur noi, într-o  astfel de privire. Alături de cei menționați, la care aș adăuga antologia de "Poetică americană" (1981), publicată, în colaborare, de Mircea Borcilă, nu au apărut scrieri semnificative. De aceea, cunoașterea Americii a și rămas, cum se poate observa examinând publicațiile vremii, mai mult literară sau istorică, dar prea puțin conceptualizată și cuprinzătoare.

În orice caz, efortul de construcție a „studiilor americane” în înțelesul matur, de astăzi, al acestor studii (după ce, pe scena internațională au dat veritabile opere de americanistică specialiști ca Max Lerner, Harold J. Lasky, Ralph Dahrendorf,  Charles M.Wiltze, Sydney E. Ahlstrom, Ralph H. Gabriel, Ralph B. Perry, Louis D. Brandeis, Max H. Fisch, Bruce Kucklik, Henry S. Commager, Morton White și alții), a trebuit să fie reluat. Tocmai pentru a încuraja specialiști autohtoni să se angajeze în teritoriul fascinant al studiilor americane am inițiat specializarea Studii americane, ca program de licență, master și doctorat, în speranța, între altele, și a unor investiții mai ample ale SUA în România.

„Studiile americane”, în înțelesul de cercetări cuprinzătoare ale societății și culturii americane, au funcționat la UBB  până în 2013, când admiterea de studenți a început să se stingă. Desigur că nu se putea crea din aceste studii o profesie concentrându-le, cum s-a întâmplat, mai ales asupra literaturii, muzicii și filmului. Nicăieri în lume nu se cultivă o specializare doar pe bază de articole de revistă. Sunt indispensabile, cum se știe prea bine, solide cunoștințe de economie, drept, sociologie, filosofie, care nu au mai putut fi asigurate la nivel corespunzător. Pe scurt, declinul recent al „studiilor americane” la Cluj-Napoca a fost consecința unei conjuncturi, în mod exact, a nepriceperii în materie a celor responsabili de program și a înclinației  de a desființa o inițiativă, când nu există capacitatea de a o dezvolta la un nou nivel, cu idei noi.

Din ceea ce s-a realizat după 1994, rămân durabile, însă, câteva doctorate, ce mai au nevoie de finisare, în vederea publicării, rămâne antologia de "Filosofie americană" (din care a fost publicat până acum volumul I, Editura All, București, 2000, volumul II fiind sub tipar la această oră, iar volumul III aflîndu-se în curs de pregătire pentru tipar) și rămân, desigur, repercusiuni în formarea unor noi generații. Cu o nouă fundamentare, care va trebui să fie de acum inclusiv geopolitică și culturală (cum am căutat să arăt în Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Editura Academiei Române, București, 2012), „studiile americane” vor trebui să fie reluate, cu actori noi, desigur, având în vedere importanța experienței americane și ponderea SUA în civilizația și cultura lumii. Cu cât mai devreme, cu atât mai profitabil pentru cei ce trăiesc pe aceste meleaguri.

(Din volumul Andrei Marga, "Anii inovării", în curs de publicare)

 

Comenteaza