Peste 2.800 cazuri noi, 63 de decese

Peste 2.800 cazuri noi, 63 de decese
| Foto: Getty Images

Până astăzi, 28 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 801.994 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 740.352 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.830 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Vaccinare anti COVID-19, în România: Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 15.704 persoane şi au fost raportate 1126 de reacţii adverse.

Cât despre situaţia la nivel mondial, vaccinul de la Johnson&Johnson a fost aprobat de FDA în Statele Unite. Acesta este primul vaccin din lume care va fi administrat printr-o singură doză.

Ultimele cifre raportate la nivel mondial arată o creştere a numărului de îmbolnăviri COVID-19. Joi au fost înregistrate peste 427.000 de cazuri noi în lume, cu 25% mai multe faţă de ziua precedentă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Coronavirus. Câte persoane au decedat după infecţia cu SARS-CoV-2

20.350 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 27.02.2021 (10:00) – 28.02.2021 (10:00) au fost raportate 63 de decese (33 bărbaţi şi 30 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Bihor, Botoşani, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

CITEŞTE AICI: Bariera dintre specii, în dezechilibru din cauza activităţii umane: 800.000 de virusuri de origine animală se pot răspândi în lume

Situaţia COVID-19 la ATI. Câte persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate la Terapie Intensivă
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.064. Dintre acestea, 1.006 sunt internate la ATI. 

Câte teste COVID-19 au fost efectuate în România
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.022.647 de teste RT-PCR şi 300.660 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.941 de teste RT-PCR (6.933 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.008 la cerere) şi 4.550 de teste rapide antigenice.

Bilanţul COVID-19 anunţat ieri în România
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 799.164 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 738.569 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. 

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.432 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Etichete
Comenteaza