Alegeri în Franța: Socialiştii lui François Hollande obţin majoritatea absolută
                                                                    DISTRIBUIE
                                                        
                                Partidul Socialist (PS) al preşedintelui François Hollande a obţinut astăzi majoritatea absolută în Adunarea Naţională, în urma turului doi al alegerilor legislative, potrivit unor estimări ale unor institute de sondare.                            
                            
                            
                            
                            
                            În urma obţinerii aceastei majorităţi absolute (între 312 şi 326 de mandate din totalul de 577), PS nu mai are nevoie de susţinere în Parlament din partea ecologiştilor, cu care a încheiat un acord de guvernare, şi cu atât mai puţin de o susţinere din partea stângii radicale, ale cărei poziţii pe teme economice şi legate de UE sunt depărtate de ale socialiştilor.
DISTRIBUIE
                                                        
                            
                            Comenteaza
                                
                                
                            










                        
                        
                        
                      