News alert Alin Tișe șterge pe jos cu conducerea PNL. Orban și Cîțu se cred „Dumnezei-Deținătorii adevărului absolut”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 02 Feb 2021, 16:08
- Politica
- Ascultă știrea
La negocierile de luni seară pentru împărțirea funcțiilor de prefect, premierul Cîțu și președintele Orban i-au trădat pe Daniel Buda, Emil Boc și Alin Tise, cedând UDMR-ului pentru prima dată după 1990 Prefectura Cluj.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe are o reacție dură la adresa conducerii centrale a Partidului Național Liberal, după ultima decizie a acestora, privind numirea prefectului de Cluj de către UDMR. Liderul CJ Cluj susține că deciziile pe care le iau liderii liberali, în frunte cu fostul premier Ludovic Orban și actualul premier Florin Cîțu, se răsfrâng asupra organizației județene a PNL Cluj. Tișe afirmă că nu își mai dorește să muncească pentru a repara ce strică alții de la centru.
„Deciziile greșite luate la nivel național afectează credibilitatea partidului la nivel județean. Trebuie să muncim infinit mai mult aici la Cluj, pentru a acoperi și repara deciziile greșite ale altora care se cred Dumnezei-Deținătorii adevărului absolut. Eu nu mai vreau să muncesc politic ca să acopăr și să repar după alții din conducerea centrală a partidului. Pur și simplu cred că ajunge! Ca mine sunt mulți alții. Mult mai mulți decât cred unii”, a declarat șeful județului Cluj.
Revolta lui Tișe vine de la pierderea de către PNL Cluj a funcției de prefect al județului. Reamintim că liberalii clujeni au pierdut dreptul de a numi prefectul județului Cluj, decizia aparținând liderilor coaliţiei de guvernare, după ședința care s-a încheiat luni seara. Noul prefect de Cluj va fi avocatul Tasnádi Szilárd, din partea UDMR.
Tot în cursul zilei de marți, liderul forului administrativ județean a precizat că îl încearcă o lehamite profundă, și că nu îl mai surprinde ceea ce au decis cei de la centru, pentru că nu mai are nicio așteptare de la actuala conducere a Partidului Național Liberal.
De asemenea, liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda a oferit o declarație despre ultimele evenimente din interiorul partidului.