Giurgiu îi cere premierului să intervină în cazul Mechel, de unde vor fi daţi afară 900 de angajaţi

Giurgiu îi cere premierului să intervină în cazul Mechel, de unde vor fi daţi afară 900 de angajaţi
Deputatul independent Mircia Giurgiu îi cere premierului Mihai Răzvan Ungureanu, printr-o interpelare depusă ieri, să intervină în situaţia de la Mechel Câmpia Turzii, de unde conducerea a anunţat că va disponibiliza 900 de salariaţi.

În întrebarea adresată primului ministru, deputatul independent Mircia Giurgiu a ridicat problema salariaţilor de la Mechel Câmpia Turzii, unde erau angajaţi aproape 2000 de oameni. "Din păcate, în ultima perioadă majoritatea acestora sunt în şomaj tehnic, nefiind siguri că în viitorul apropiat situaţia societăţii se va redresa. Însă, în urmă cu câteva zile, s-a anunţat reducerea cu 800 de locuri de muncă", spune Giurgiu.

Acesta îi cere premierului să depună toate eforturile legale pentru a prezenta un punct de vedere oficial cu privire la Mechel Câmpia Turzii, "având în vedere faptul că municipiul Câmpia Turzii din judeţul Cluj este monoindustrial".

În condiţiile în care în judeţul Cluj la începutul anului 2011 au fost disponibilizaţi 150 de persoane de la fabrica de bere Ursus care şi-a mutat activitatea de producţie în alt judeţ, iar Nokia a plecat din România rămânând pe drumuri alţi 2000 de oameni, iar la Autostrada Transilvania nu s-a lucrat deloc anul trecut, "dacă şi la Câmpia Turzii se va închidea această unitate de producţie se va ivi o situaţie foarte grea", arată deputatul clujean.

"În consecinţă, este nevoie să fie găsită o soluţie contructivă care să ducă la continuarea activităţii Combinatului Mechel Câmpia Turzii şi păstrarea locurilor de muncă", conchide acesta, în interpelare.

Comenteaza