Liderul Pro România, Daniel Constantin, la Cluj: "Nu cu programul de guvernare a câştigat PSD alegerile, ci datorită guvernării Ponta"

Liderul Pro România, Daniel Constantin, la Cluj:
Fostul vicepremier Daniel Constantin, liderul noului partid Pro România, a declarat vineri la Cluj că formaţiunea sa va merge singură în alegerile europarlamentare din 2019, primele alegeri care vor avea loc în viitorul apropiat şi că aşteptările de la Pro România sunt foarte mari.

"Pro România va candida singur în alegerile europarlamentare, nu vom face niciun fel de alianţă în 2019 şi aşteptările pe care le avem sunt foarte mari. Nu dau procente, niciodată nu am dat procente de când sunt în politică. Aşteptările pe care le avem de la Pro România sunt mult mai mari decât cele care le-am avut de la ALDE", a spus Daniel Constantin.

Victor Ponta, vehicul electoral pentru Pro România

Fostul vicepremier a spus că odată cu venirea lui Victor Ponta alături de Pro România, au crescut cererile de înscriere în partid.

"Din ziua în care am organizat conferinţa de presă (n.red. - când Victor Ponta a anunţat înscrierea sa în Pro România), am avut foarte multe cereri de adeziune la partidul nostru. Eu cred că Victor Ponta, prin ceea ce a dovedit în actul de guvernare, ca prim-ministru, are încă o simpatie foarte mare şi m-am bucurat foarte tare că nu numai oamenii de stânga au fost cei care şi-au manifestat dorinţa de a veni, ci şi foarte mulţi oameni de afaceri. Anul 2015 cred că a fost anul cel mai bun pentru mediul de afaceri. (...) Dacă mă întrebaţi pe mine, PSD-ul nu a câştigat alegerile datorită programului de guvernare a lui Dragnea, ci a câştigat alegerile printr-o comparaţie care s-a făcut între guvernarea Ponta şi guvernarea Cioloş. Asta cred că a fost cheia succesului, sigur, şi-a arogat-o Dragnea, a fost preşedinte, foarte bine, dar oamenii acum sunt extrem de dezamăgiţi, eu aşa îi simt ", a afirmat Daniel Constantin.

Daniel Constantin a spus că atât el cât şi Victor Ponta nu au sunat pe nimeni din ALDE sau din PSD pentru a-i chema în noul partid şi că toţi cei care au venit în această perioadă au venit pentru că vor altceva şi pentru că s-au săturat de minciuna promovată de liderii lor. Liderul Pro România a mai precizat că partidul are în acest moment 7 parlamentari şi nuclee ale unor viitoare filiale în 37 de judeţe. " După înscrierea partidului, vor fi desemnate şi conduceri la nivelul judeţelor. Vom începe o construcţie a partidului de jos în sus, după aceea vom vorbi de preşedinţi la nivel de judeţ. Şi eu şi domnul Irimie şi alţi colegi de aici au plecat din funcţii importante pentru a porni acest nou proiect, întâi trebuie să muncim, să demonstrăm că suntem altfel, că promovăm valoarea. Vom încerca să stabilim o agendă pentru 2020, România 2020, în care să promovăm atât măsuri de stânga cât şi măsuri de dreapta, prin care să susţinem mediul economic, clasa de mijloc, astfel încât să existe surse de finanţare şi pentru protecţia socială", a subliniat Constantin.

Daniel Constantin: "Populismul şi minciuna sunt caracteristicile guvernării actuale"

Fostul vicepremier Daniel Constantin a criticat şi măsurile economice ale coaliţiei de guvernare PSD-ALDE.

"Una s-a spus în programul de guvernare PSD ALDE şI alta vedem acum, asta a dus la foarte multe derapaje. Populismul şi minciuna sunt caracteristicile guvernării actuale. Există foarte multă îngrijorare pe care am constatat-o şi aici, sunt oameni care au interacţionat cu mediul de afaceri. E clar că economic România nu merge bine. Auzim zilnic declaraţii atât de la partidele din coaliţia de guvernare cât şi de la guvern. Facem rectificare pozitivă, când ea este negativă. Domnule, avem bani. Păi atunci de ce mai introduceţi supraacciza la combustibil şi splitul de TVA? Avem bani să creştem salariile, vă creştem cu 25 %, în realitate creşterea e de 3%. Cred că IMM-urile vor fi distruse de această măsură de splitare a TVA şi riscăm să avem un nou episod 2009-2010, dacă vă amintiţi, atunci mai bine de 200.000 de microintreprinderi şi IMM-uri au fost închise din cauza măsurilor fiscale", a punctat Daniel Constantin.

Liderul Pro România a mai criticat şi faptul că nu s-a realizat nimic din programul de investiţii al coaliţiei PSD-ALDE promis în campania electorală: "Cum poţi să spui oamenilor că facem investiţii, creezi aşteptări şi vine luna septembrie şi ai investiţii mai mici decât guvernul Cioloş. De neimaginat. La 6 luni de zile, Cioloş avea investiţii publice vreo 11 miliarde şi acum avem vreo 6 miliarde, după 6 luni".

Daniel Constantin a fost prezent vineri la Cluj alături de liderul Pro România Cluj, Mircea Irimie şi de alţi lideri ai formaţiunii din Ardeal.

 

 

 

Comenteaza