Neamţu: Udrea să se retragă din politică; Udrea:Mă tem de aroganţa celor care încă nu au făcut nimic

Neamţu: Udrea să se retragă din politică; Udrea:Mă tem de aroganţa celor care încă nu au făcut nimic
Liderul Noua Republică, Mihail Neamţu, îi cere fostului lider PDL Elena Udrea să facă pasul în spate, el arătând că "politicienii compromişi trebuie să se retragă", iar Udrea precizează că se teme de "aroganţa şi autosuficienţa" unora care fără un merit în trecut se proclamă "prezentul şi viitorul".

Neamţu a comentat astăzi o declaraţie a Elenei Udrea privindu-l pe Traian Băsescu, despre care aceasta a susţinut că "este singurul actor politic credibil pentru americani şi pentru europeni".

"Elena Udrea - vorbesc, deci exist! După ce ne-a anunţat că se gândeşte să se retragă din politică, Elena Udrea revine. Şi nu oricum, ci cu o declaraţie excesivă: «Traian Băsescu este singurul actor politic credibil pentru americani şi pentru europeni»", susţine Neamţu într-un comunicat din partea Partidului Noua Republică.

"Ca o concluzie logică, se înţelege că nici Elena Udrea însăşi nu este un actor politic credibil al României. Atunci de ce mai face declaraţii? Noua Republică, spre deosebire de alţii, spune lucruri logice. Atunci când spunem «schimbare», atunci asta vrem: o adevărată schimbare a clasei politice. Politicienii compromişi trebuie să se retragă. Un pas în spate începe cu tăcerea voluntară. Iar pentru ca d-na Udrea să nu aibă dificultăţi în interpretarea acestui enunţ simplu, precizăm că ne referim şi la dânsa. Politica presupune curajul imaginării viitorului în termeni surprinzători", susţine Neamţu.

La rândul său, Elena Udrea a postat pe blog o replică la afirmaţiile liderului Noua Republică. Ea îl acuză de aroganţă şi autosuficienţă, dar şi de faptul că nu a demonstrat nimic pentru a putea spune cine merită să facă parte "din dreapta biruitoare".

"Mulţi din zona de dreapta se imaginează a fi «noul Traian Băsescu». Mă tem însă că aceste aspiraţii nu prea pot fi atinse de nimeni acum. La fel cum mă tem de aroganţa şi autosuficienţa unora care, fără a fi trecut încă prin vreun război politic, se proclamă deja a fi «prezentul» şi «viitorul», fără să fi avut vreun merit în «trecut». Sunt oameni care nu au demonstrat încă nimic, dar, de la adăpostul tinereţii şi lipsei de experienţă politică (sper), spun deja cine merită şi cine nu merită să facă parte din «dreapta biruitoare». Ei par la fel de intoxicaţi de «virusul Antena3» ca şi cei pe care îi critică zi de zi că se lasă păcăliţi de trustul lui Voiculescu", apreciază Udrea.

În opinia sa, deşi aceştia sunt oameni integri din punct de vedere moral şi care "au citit mai mult de două cărţi la viaţa lor", funcţionează după "aceleaşi stereotipuri de gândire precum adversarii pe care îi critică", doar că se află de partea cealaltă a baricadei.

"Aşa cum am văzut scris de curând, sunt toameni care mai trebuie să înveţe «să înţeleagă mai mult decât citează din cărţi despre interesul comun»", adaugă Udrea.

Deputatul PDL mai arată că "aparenta integritate morală actuală nu le garantează «prezentul» şi nici «viitorul»".

"Puterea perverteşte şi mă tem că, deşi nu au ajuns acolo, s-au lăsat deja influenţaţi. Ca o comparaţie, Ponta, Antonescu sau Şova erau, până de curând, oameni cu viitor politic şi puţin atacabili sub aspectul integrităţii, iar totul pentru ei s-a rupt în doar câteva luni. Le doresc acestora să calce pe drumul drept şi să se păstreze integri. La fel cum le doresc să ajungă peste ani să facă măcar jumătate din lucrurile pe care le-am făcut eu în administraţie, să-i ajute la modul concret pe români să trăiască mai bine şi să poarte măcar jumătate din războaiele politice pe care le-am dus eu de-a lungul timpului împotriva stângii şi a trusturilor de presă care m-au transformat într-o ţintă. Iar pentru ca domnul «Horia» Neamţu să nu aibă dificultăţi în interpretarea acestui text simplu, fac precizarea că mă refer şi la dumnealui (pentru că eu ştiu să folosesc pronumele personale de politeţe)", încheie Udrea.

 

Etichete
Comenteaza