Parlamentul britanic începe dezbaterile pe tema Brexit-ului

Parlamentul britanic începe dezbaterile pe tema Brexit-ului
Examinarea proiectului de lege privind autorizarea Guvernului britanic de a iniţia negocierile privind ieşirea din Uniunea Europeană va dura câteva zile şi se va încheia printr-un vot.

Intitulat "Proiect de lege al Uniunii Europene (notificarea retragerii)", documentul - foarte scurt - cere parlamentarilor să "confere primului ministru puterea de a notifica, potrivit art.50 al Tratatului Uniunii Europene, intenția Regatului Unit de a se retrage din UE".

Potrivit Agerpres, examinarea acestui document începe marţi după-amiază şi continuă miercuri, înaintea altor trei noi zile de dezbateri: 6, 7 şi 8 februarie, care ar urma să se încheie printr-un vot.

Potrivit Guvernului, textul fiind scurt ar putea- teoretic - să fie aprobat rapid, însă acesta a antrenat deja depunerea a cinci amendamente "motivate" care vizează să împiedice adoptarea materialului.

Înainte de a fi înaintat reginei, proiectul de lege va fi prezentat în faţa Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, unde ar mai putea, de asemenea, fi depuse noi amendamente."Acesta nu este un proiect de lege pentru a ști dacă Regatul Unit trebuie sau nu să părăsească UE sau cum trebuie să o facă. Este vorba pur și simplu de a aplica o decizie deja luată, un punct de neîntoarcere a fost deja atins", urmează să declare marți ministrul responsabil de Brexit, David Davis, potrivit textului discursului său transmis agențiilor de presă anticipat de serviciile sale. "Noi i-am întrebat pe britanici dacă vor să părăsească UE, iar ei au decis că vor", urmează să adauge el.

Acest proiect de lege este o urmare a deciziei Curții Supreme de a obliga guvernul să obțină avizul Parlamentului înainte de a activa art.50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa negocierile asupra ieșirii din UE.

Premierul Theresa May a promis să activeze înainte de sfârșitul lunii martie acest articol 50. Guvernul său a afirmat că votul deputaților nu ar trebui să afecteze acest calendar.

 

 

Comenteaza