S-au aşezat pe un scaun şubred. POL nu susţine autonomia Ţinutului Secuiesc

S-au aşezat pe un scaun şubred. POL nu susţine autonomia Ţinutului Secuiesc
| Foto: Arhiva

Secuii radicali au sperat să primească sprijin de la un partid românesc, dar s-au înșelat.

Declarațiile despre autonomia teritorială a așa-numitul Ținut Secuiesc se înmulțesc în ultimul timp. Perioada "neutră" se apropie de final; vin alegeri de toate felurile, europarlamentare și prezidențiale, anul viitor, locale și parlamentare, peste doi ani. Politicienii maghiari își "marchează" teritoriul și, dacă vorbim de PPMT, creează premise pentru viitoare negocieri cu UDMR. Şi mai este un aspect: în 8 aprilie, vor avea loc alegeri în Ungaria şi mulţi maghiari ardeleni vor merge la urne, iar interesele sunt multe şi mizele, mari.

Recent, la conferința PPMT, Tokes Laszlo, care reprezintă Ungaria în Parlamentul European, a spus: "Noi am dori ca, în sfârșit, după 100 de ani să se soluționeze problema maghiară și noi credem că se poate soluționa; așa cum am spus, Transilvania sa fie Transilvania, iar Ținutul Secuiesc să fie al secuilor".

Maghiarii radicali au sperat că au găsit și un colac de salvare românesc, întruchipat în Partidul Oamenilor Liberi (POL), condus de Dan Mașca. În 9 martie 2018, de ziua libertății secuiești, POL a publicat un comunicat în care se arată că "secuii sunt vârful de lance al mișcărilor transilvaniste". Textul continuă laudativ la adresa secuilor: "Credem de asemenea că avem numai de învățat din modul lor de organizare și din solidaritatea extraordinară de care dau dovadă secuii în fața unei avalanșe de atacuri murdare, venite dinspre o parte a clasei politice românești și a unei largi părți a mass-media. Credem că eforturile lor sunt extrem de necesare pentru ca administrația centrală să-și schimbe atitudinea arogantă și centralistă și să demareze un dialog onest și corect, cu noi, ardelenii. Din toate aceste motive enumerate mai sus, POL consideră eforturile organizațiilor secuiești un gest de normalitate dorit și așteptat de o bună parte a locuitorilor comunităților din Transilvania".

Dan Mașca a ținut să facă însă, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ, unele precizări prin care le transmite secuilor să nu se bazeze pe POL în demersul lor de promovare a ideii de autonomie teritorială pentru Harghita și Covasna.

"În acel comunicat era vorba despre o manifestare a unor oameni care trăiesc cu noi în comunitate. Nu e vorba de nicio autonomie a Ținutului Secuiesc. Sunt împotriva dublei măsuri. Nu există niciun stat în Europa care să aibă anumite regiuni cu autonomie - de orice fel, fiscală, administrativă sau teritorială - iar în restul statului respectiv să nu existe niciun fel de regiuni. Spania și Italia nu sunt state federale, ca Germania sau Austria, dar au regiuni. În Spania, de exemplu, centrul a negociat un tip de autonomie cu Țara Bascilor și altul cu Catalunia, dar toată țara este formată din regiuni. Niciun ținut din România nu poate apărea fără votul unei majorități, iar în țara noastră este și va fi o majoritate românească. Nu este normal într-un stat ca niște cetățeni să aibă parte de o regionalizare și de niște drepturi, iar alții să nu fie incluși în același proces de regionalizare. Noi nu credem că România are vreo posibilitate să devină o țară federală în viitorul apropiat", a spus Mașca. Interesant este că Ziua secuilor a fost în 10 martie, iar comunicatul a apărut o zi mai devreme.

Fondatorul POL a spus că partidul militează pentru regionalizare și descentralizare, măsuri care au mai apărut în dezbatere publică în ultimii ani. România este organizată administrativ după o lege elaborată în 1968. Inclusiv în absorbția de fonduri europene, țara noastră are dificultăți suplimentare create de faptul că nu au fost create unități administrativ-teritoriale cu minimum 800.000 de locuitori.

Comenteaza