Se înmulţesc plecările din PNL Cluj. Demisionarii reclamă "haosul la nivel judeţean"

Se înmulţesc plecările din PNL Cluj. Demisionarii reclamă
În marele PNL Cluj continuă dezertările din partid, după ce între grupările provenite din PNL şi PDL au apărut noi fricţiuni.

Cel mai recent exemplu în acest sens este cel al unui grup numeros de circa 100 de persoane, provenite din vechiul PNL, din organizaţiile locale de seniori şi tineret ale PNL Mihai Viteazu, care au decis luni, 4 aprilie, să părăsească partidul şi să se alăture unei alte formaţiuni politice.

„Dupa mulți ani de muncă, timp sacrificat și mult suflet pus în toate activitățile desfășurate în cadrul partidului, atât seniorii cât și tinerii vechiului PNL Mihai Viteazu am decis să ne despărțim cu regrete și un gust amar. Motivele care ne-au influențat în luarea acestei decizii nu au fost puține; fuziunea nereușită și sortită eșecului încă de la început, fără a fi consultați în teritoriu, multe decizii nedrepte și haos la nivel județean, atragerea în partid a tot mai multor persoane fără caracter și "coloana vertebrala", înlăturarea persoanelor capabile din vechiul PNL , muncă neapreciată niciodată. Am fost buni și contactați numai la lipit afișe și umblat din poartă în poartă, dar când s-a desemnat numele candidatului la primărie am aflat din presă iar lista pentru consiliul local stă dosită sau rătăcită într-un sertar prăfuit, pentru că noi nu am fost contactați", au scris pe pagina de Facebook a organizaţiei locale reprezentanţii grupului demisionar.

„Împreună vă aducem la cunoștință că de azi, 04.04.2016 ne dăm demisia toți cei din vechiul PNL Mihai Viteazu cât și cei din vechiul TNL Mihai Viteazu. Vom rămâne împreună în slujba comunității cu aceleași idei, proiecte și aceeași determinare ca și până acum, în cadrul unui alt partid", se mai arată în postarea semnată de copreşedintele PNL Mihai Viteazu, Laurenţiu Roman, de presedintele TNL Mihai Viteazu, Răzvan Mocan şi de către consilierul local Mircea Blidar.

Contactat de ZIUA de CLUJ, fostul lider al TNL Mihai Viteazu, Răzvan Mocan, a afirmat: „Mesajul postat de noi reprezintă punctul de vedere al întregului grup, care însumează circa 50 de persoane de la organizaţia de seniori şi alte circa 50 de persoane de la organizaţia de tineret. În zilele următoare o să ne decidem spre ce partid o să ne îndreptăm, deocamdată suntem în negocieri. Cert este că cei care am plecat vom avea la alegerile locale din iunie atât un candidat pentru postul de primar cât şi listă de candidaţi pentru consiliul local".

Sunt nemulţumiri în unele organizaţii legate de desemnarea candidaţilor la primărie. Aceste desemnări au fost făcute fie pe baza unor studii, fie pe baza aprecierii noastre asupra candidaţilor cu cele mai mari şanse. Ştiu de situaţia de la Mihai Viteazu, nu suntem bucuroşi că ne pleacă unii membri dar nu avem ce să facem. La nivelul partidului există responsabili zonali care ştiu mai bine cine trebuie să fie candidaţii şi răspund pentru asta. Noi vrem doar să creştem scorul partidului, atât în comună cât şi la votul pentru consiliul judeţean", a declarat prim-vicepreşedintele PNL Cluj, Mircea Abrudean, pentru ZIUA de CLUJ.

PNL Cluj a stabilit drept candidat al partidului la primăria Mihai Viteazu pe Vasile Capătă, copreşedintele organizaţiei locale, provenit din PDL. La ultimele alegeri locale, în 2012, atât vechiul PNL cât şi PDL au obţinut câte doi consilieri locali în această comună.

În ultimele luni mai multe organizaţii locale ale PNL Cluj s-au confruntat cu asemenea situaţii tensionate.

La Gherla, fostul copreşedinte al organizaţiei municipale a PNL, provenit din PDL, Vasile Bărbos, a ales să plece din PNL şi să candideze la primăria oraşului din partea PMP-ului, pentru că forul judeţean al partidului l-a preferat candidat pe actualul edil Marius Sabo.

La începutul lunii martie, doi consilieri locali ai PNL din comuna Chinteni, fieful PSD-ist al primăriţei Lucia Suciu, şi alţi câtiva membri au decis să plece din partid şi să migreze tot spre Partidul Mişcarea Populară, acuzând conducerea judeţeană de blat cu PSD-ul prin impunerea unui candidat la postul de primar care a lucrat până acum cu un primar pesedist dintr-o altă comună.

O altă situaţie încordată legată de candidaturile PNL la locale se înregistrează în comuna Luna, la doi paşi de municipiul Câmpia Turzii. Aici, actualul viceprimar Aurel Giurgiu, provenit din PDL, este pe picior de plecare din partid, după ce nu a fost acceptat să candideze la primăria comunei, care este condusă de un alt liberal, Laurenţiu Tor.

 

 

Comenteaza