Toader: Căutăm pragul rezonabil pentru abuzul în serviciu

Toader: Căutăm pragul rezonabil pentru abuzul în serviciu
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că se caută pragul rezonabil pentru abuzul în serviciu pentru a delimita răspunderea contravenţională de cea penală, afirmând că va ţine cont de Deciziile CCR şi că Directiva europeană privind pragul de 10.000 de euro trebuie transpusă

„Cu privire la abuzul în serviciu din legislaţia noastră au survenit două decizii ale CCR. (...) Vă repet, căutăm pragul rezonabil pentru a face delimitarea dintre răspunderea contravenţională şi răspunderea penală", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la finalul şedinţei Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei.

Tudorel Toader a afirmat că între timp a fost adoptată o directivă europeană care se referă la fonduri europene şi care vorbeşte despre un prag minim de 10.000 de euro, iar dacă valoarea pagubei, prejudiciului produs, depăşeşte 100.000 de euro atunci fapta are o formă calificată, o formă agravată.

„Prin urmare, cu privire la abuzul din legislaţia naţională luăm în considerare cele două decizii ale Curţii, Directiva europeană trebuie transpusă, dar poate fi transpusă odată cu modificarea abuzului. Personal, cred că poate fi sau că trebuie transpusă şi separat, având în vedere multitudinea aspectelor incidente, procedura de transpunere a unei directive, cu marja de apreciere şi cu specificul ei naţional", a adăugat Tudorel Toader.

Comenteaza