Toader rămâne ministru al Justiţiei şi în Guvernul Dăncilă, ca independent sprijinit de coaliţie

Toader rămâne ministru al Justiţiei şi în Guvernul Dăncilă, ca independent sprijinit de coaliţie
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se va regăsi pe acelaşi post şi în Guvernul Dăncilă, ca ministru independent, el nefiind asumat politic, ci doar sprijinit de coaliţia de guvernare PSD-ALDE, au precizat, joi, surse politice.

„Tudorel Toader nu e asumat nici de PSD, dar nici de ALDE. E asumat de coaliţie, practic, dar ca ministru independent politic, pentru că vrem ca la acest portofoliu să fie un ministru apolitic", au arătat sursele citate.

Precizările survin după şedinţa coaliţiei de joi.

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Chiţoiu au discutat, joi, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, întâlnirea având loc în contextul în care vineri CEx PSD va valida lista de miniştri şi programul de guvernare.

 

Comenteaza