Foto „Reîntoarcerea" Cardinalului Iuliu Hossu la sediul său episcopal din Cluj

Osemintele Cardinalului Iuliu Hossu au fost deshumate pentru a fi aduse la sediul episcopal din Cluj.

În perioada 7-8 martie 2019 s-a desfăşurat, la Cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, deshumarea osemintelor Slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. Operaţiunile de deshumare, recunoaştere canonică, expertize şi analize medico-antropologice au fost efectuate cu respectarea normelor legilor civile şi canonice în vigoare, în prezenţa membrilor Tribunalului ad casum, a unor experţi în arheologie şi antropologie, a câtorva membri ai fam. Hossu din Bucureşti, a unor ierarhi şi clerici din Bucureşti şi Cluj, precum şi a personalului tehnic auxiliar şi a unor credincioşi.

Conform unui comunicat al Episcopiei Cluj-Gherla, s-a început în data de 7 martie, la ora 10.30, cu un Parastas în memoria ilustrului Arhiereu, celebrat de către cei trei arhierei prezenţi (PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla şi PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei romano-catolice de Bucureşti). A urmat cuvântul Promotorului dreptăţii, al Notarului tribunalului, al membrilor familiei şi jurământul de confidenţialitate. În continuare s-a trecut la înlăturarea plăcii care bloca accesul în cavoul subteran. După spargerea betonului armat şi înlăturarea plăcii laterale de piatră, s-au găsit osemintele slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu, aşezate într-un sac de plastic, împreună cu câteva obiecte de vestimentaţie personală cu care fusese înhumat.

În jurul orei 13.00 osemintele au fost transportate la Parohia „Sf. Tereza", unde, în câteva săli de la subsolul clădirii, au început expertizele şi măsurătorile experţilor.

Operaţiunile fiind foarte complexe, au continuat în aceleaşi săli şi în ziua de 8 martie, de la ora 9.45. S-au identificat, analizat, inventariat şi fotografiat toate părţile osoase şi apoi s-a efectuat o recompunere a scheletului. La încheierea analizelor (ora 13.40), s-au comunicat întregii asistenţe primele rezultate ale expertizelor prin care se adevereşte că acele oseminte şi rămăşiţe pământeşti sunt ale Slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. Apoi osemintele au fost aşezate în două cutii, care au fost închise şi sigilate. Una dintre acestea, la cererea familiei, a fost reînhumată în acelaşi cavou, cu un parastas în memoria ilustrului Arhiereu. Cealaltă cutie sigilată, cu aprobările de rigoare, a fost transportată la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla.

După ce, prin voia Domnului, l-a condus pe ilustrul Arhiereu Iuliu Hossu pe drumul reîntoarcerii la sediul său episcopal din Cluj, PS Florentin a declarat:

„Mulțumim mai întâi Bunului Dumnezeu, apoi mulțumim mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria, Sfântului Iosif și Sfântului Ioan Paul al II-lea pentru buna desfășurare a acestui moment deosebit. Mulțumim tuturor forurilor eclesiastice și civile care ne-au acordat sprijinul și aprobările necesare pentru a putea desfășura în bune condiții aceste acțiuni.

Astfel, putem afirma că unul dintre visele primului Cardinal al Neamului nostru s-a împlinit: s-a întors acasă la ai săi, la domiciliul său, la «Catedrala scumpă» sufletului său, dar... fără a se despărți de ai săi.

Așteptând cu bucurie momentul celebrativ al beatificării episcopilor noștri morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist, de către Sf. Părinte Papa Francisc, rugăm pe Bunul și Atotputernicul Dumnezeu să binecuvânteze cu harurile Sale pe toți aceia care prin rugăciunile lor, prin acordul lor și sprijinul nemijlocit au ajutat buna desfășurare a acestui moment ce va rămâne înscris în istoria familiei Hossu, a Bisericii Catolice și a Neamului nostru".

Cardinalul Dr. Iuliu Hossu - date biografice

S-a născut la Milașul Mare – Nagynyulas (azi Milaș), în jud. Bistrița-Năsăud, la 30/31 ianuarie 1885, ca al treilea din cei șase fii ai preotului Ioan, parohul de Milaș și al soției sale, Victoria.

Între 1892-1896 a urmat cursurile elementare la Şcoala confesională greco-catolică din Milaşu Mare, apoi, între 1896-1899, Gimnaziul Luteran German din Reghin și între 1899-1900, Gimnaziul Romano-Catolic din Târgu Mureş. Din 1900 urmează Gimnaziul Superior Român-Unit din Blaj, unde în 1904 a obţinut diploma de bacalaureat.

După încheierea studiilor în țară, din toamna anului 1904 a fost trimis la Roma, ca student la Institutului „De Propaganda Fide”, fiind alumn al Colegiului Urbano. În 1906, la 4 iulie, a obţinut doctoratul în filosofie, iar în 18 iunie 1910, titlul de doctor în «sfânta teologie».

A fost hirotonit preot la 27 martie 1910, la Roma, în biserica Colegiului Urbano, prin impunerea mâinilor unchiului său, PS Vasile Hosszu, Episcop de Lugoj, în prezența tatălui său, pr. Ioan Hossu, devenit protopop onorar.

După hirotonire s-a întors în Eparhia de Lugoj, unde, între 1910-1912, a îndeplinit diferite funcțiuni. A fost, pe rând, notar, arhivist, bibliotecar, secretar consitorial, secretar episcopal. În 1912, a fost numit director de cancelarie asesor consistorial, urmând ca, în 1913 să fie numit profesor de studii biblice la Seminarul diecezan din Lugoj. Era o persoană cu o cultură vastă, cunoștea șase limbi de circulație internațională și limbile clasice, se descurca cu ușurință în limbile uzuale ale Imperiului vremii.

În anul 1914 a fost trimis ca și delegat episcopal la Congresul Euharistic de la Lourdes. Pe drumul de întoarcere din acest pelerinaj l-a surprins începutul Primului Război Mondial. Reîntors în ţară, s-a înrolat în grad de sublocotenent și a plecat pe fronturile din Boemia, Moravia și Austria, cu misiunea de a celebra Liturghii, de a parcurge spitalele de campanie și a aduce soldaților răniți alinare sufletească, prin îndrumare spirituală sau confesiune. Tuturor românilor le transmitea speranța în biruința idealului național, repetându-le cu încredere: «Dreptatea va învinge!».

În semn de recunoaștere a meritelor din perioada 1914-1917, în care a activat ca preot militar, i s-a conferit Crucea de onoare clasa a II-a, cu decorația de război a Crucii Roșii iar mai târziu a primit «laudă și recunoștință pentru distinsele servicii din vremea de război».

Episcop de Gherla

A fost numit Episcop al Gherlei de către Împăratul Carol al IV-lea, prin decret imperial, în 3 martie 1917, și apoi, la 21 aprilie 1917, a fost confirmat de Papa Benedict al XV-lea. La 4 decembrie 1917 a fost consacrat episcop în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihali de Apșa. În 15 decembrie 1917 a preluat oficiul eparhial, iar a doua zi a avut loc instalarea solemnă în Catedrala din Gherla.

Episcopul Iuliu Hossu a avut și marele rol de a fi Vestitorul Marii Uniri: la 1 decembrie 1918 a fost desemnat să dea citire «Rezoluţiunii Adunării Naţionale», la Alba Iulia. Mai apoi, între 12-14 decembrie 1918, a făcut parte din delegaţia care a prezentat actul Unirii Regelui Ferdinand I, la Bucureşti.

A petrecut primii ani de episcopat în mijlocul poporului, vestindu-L pe Hristos, fiind supranumit Episcopul vizitațiilor canonice.

În calitate de Senator de drept în Parlamentul României a participat nemijlocit la discuții asupra legii învățământului, asupra legii cultelor, asupra concordatului cu Roma (aprobat în 1929).

Episcop de Cluj-Gherla

La 5 iunie 1930, prin Constituţia Apostolică Sollemni Conventione a Papei Pius al XI-lea Episcopul Iuliu Hossu a fost numit Episcop de Cluj-Gherla, sediul fiind transferat la Cluj şi Eparhia a devenit de Cluj-Gherla. Biserica „Schimbarea la Față”, donată de Papa Bisericii Greco-Catolice în anul 1924, a fost ridicată la rangul de catedrală. Arhiereul Iuliu Hossu a fost instalat în 4-5 octombrie 1930 în Catedrala din Cluj.

La 19 iulie 1930 a fost numit Administrator Apostolic al Eparhiei nou-înfiinţate a Maramureşului, misiune care o va avea până în 19 iulie 1931.

S-a preocupat în mod deosebit de dezvoltarea învăţământului în eparhia sa, a asigurat baza materială şcolilor existente, a înfiinţat noi şcoli. Astfel, în 1933-1934 a achiziţionat şi extins clădirea destinată Academiei de Teologie din Cluj-Napoca.

La 13 decembrie 1931 a fost decorat cu «Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofiţer», mai apoi, la 8 iunie 1935, i-a fost decernat «Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Cruce».

Sub păstorirea sa au luat amploare marile pelerinaje la Mănăstirea Nicula. La Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Arhiereul Iuliu Hossu cuvânta aici, an de an, în faţa zecilor de mii de pelerini veniţi să se roage la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. La 25 februarie 1936 a trecut Mănăstirea Nicula în administrarea Ordinului Sf. Vasile cel Mare.

În 16 septembrie 1936, Episcopul Iuliu Hossu a fost numit, de către Papa Pius al XI-lea, Asistent al tronului pontifical, Conte roman şi Prelat papal. Din 25 iulie 1941 a fost numit şi Administrator Apostolic al Eparhiei de Oradea Mare, misiune pe care a îndeplinit-o până în 21 noiembrie 1945.

În perioada 16 februarie – 8 martie 1940 s-a aflat la Roma împreună cu alţi ierarhi greco-catolici, solicitând intervenţia Papei Pius al XII-lea în favoarea Transilvaniei a cărei integritate teritorială era ameninţată. Perioada 1940-1944, cu cedarea Ardealului, l-a găsit pe Arhiereul Iuliu Hossu ca singur mentor spiritual al românilor din zonă pentru că a rămas alături de turma sa, punându-și în pericol viața cel puțin de trei ori când au fost organizate atentate.

Era un om caritabil, fiecare sâmbătă era dedicată săracilor pe care îi ajuta și financiar, cu hrană, chiar și cu locuințe. De asemenea, era deschis către ecumenism, iar relația sa cu episcopii ortodocși Nicolae Ivan și apoi cu Nicolae Colan al Clujului a fost foarte bună.

La 2 iunie 1945 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În datele statistice din 1947, Eparhia de Cluj-Gherla avea în acel timp peste 426.000 de credincioși, era cea mai numeroasă eparhie din cadrul Bisericii Române Unită cu Roma. Înflorirea deosebită pe care a cunoscut-o eparhia în timpul păstoririi sale dovedește munca pastorală extraordinară pe care Arhiereul Iuliu Hossu a prestat-o de-a lungul anilor, la Gherla și apoi la Cluj.

Detenţia şi martiriul pentru credinţa în unire cu Roma

Anul 1948, marchează suprimarea Bisericii Greco-Catolice: la 1 decembrie 1948 a fost emis Decretul nr. 358 prin care Biserica Română Unită era scoasă în afara legii, iar bunurile ei au fost împărțite între diferite ministere și Biserica Ortodoxă Română. Astfel începea «calea Crucii» pentru Biserica Greco-Catolică.

În noaptea de 28/29 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat, la locuința din București a fratelui său Traian, și dus la Ministerul de Interne. Aici a avut o scurtă întâlnire cu ministrul Cultelor Stanciu Stoian și mai târziu a avut o întrevedere și cu primul ministru comunist, Petru Groza, amândouă însă fără niciun rezultat.

În continuare, împreună cu ceilalți episcopi arestați şi ei la 28-29 octombrie 1948, au fost duși la vila patriarhală de la Dragoslavele unde au fost închişi din 31 octombrie 1948 până în 26 februarie 1949. Aici, atât Patriarhul Iustinian Marina, cât și vicarul său, Teoctist Arăpașu i-au vizitat, pentru a sta de vorbă cu Episcopii greco-catolici și a le cere să renunţe la unirea cu Scaunul apostolic al Romei. Răspunsul Episcopului Iuliu Hossu a fost, ca de fiecare dată când era anchetat: „Nu pot, credința noastră este viața noastră!”. Toți episcopii greco-catolici au rămas perseverenți în credința lor.

A urmat, între 27 februarie 1949 – 24 mai 1950, un arest preventiv la Mănăstirea Căldăruşani. În urma refuzului de a-şi abandona credinţa, între 1950-1955 episcopii greco-catolici au fost încarcerați la penitenciarul din Sighet. Episcopul Iuliu Hossu a fost deţinut la Sighet, în regim de exterminare, între 27 februarie 1949 – 24 mai 1950.

Închisoarea a fost pentru Episcopul Iuliu Hossu un drum de sfințire despre care, ulterior, va scrie în memoriile sale, încheiate în 1962: „Aceasta a fost cea mai înaltă universitate pe care am parcurs-o, adevărată universitate în care trebuia să trăiesc tot ceea ce învățasem mai înainte”. Timpul detenției l-a trăit ca pe un timp de exerciții spirituale, celula închisorii a devenit o capelă de rugăciune, transformând timpul vieții sale într-o ofertă liturgică adusă lui Dumnezeu.

În 1952 s-a stins din viaţă Valeriu Traian Frențiu, cel mai în vârstă dintre episcopii greco-catolici închişi, în 1953 murea, la Penitenciarul Sighet, Episcopul Ioan Suciu, cel mai tânăr, iar în 1955 a trecut la Domnul şi Episcopul Tit Liviu Chinezu.

Între 6 ianuarie 1955 – 2 februarie 1955 episcopii Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan au fost transferaţi într-o locaţie secretă a Securităţii. Datorită stării precare de sănătate, ca urmare a anilor de detenţie, între 2 februarie 1955 – 7 mai 1955, Episcopii Hossu, Rusu şi Bălan s-au aflat la Spitalul „I.C. Frimu” (Spitalul Floreasca) din Bucureşti, unde li s-a pus dantura și au urmat un regim medical. După acest timp de refacere prin care comuniștii credeau că-i vor convinge să renunțe la pretențiile lor, văzând că episcopii continuă cu memoriile prin care cereau repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice și solicitările de a se întâlni cu Petru Groza, s-a decis să nu fie eliberați. Episcopii se întâlnesc cu Petru Groza, dar nici această întâlnire nu a avut rezultat.

Între 7 mai 1955 – 14 iulie 1956, episcopii Hossu, Rusu şi Bălan s-au aflat în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş. Văzând că memoriile continuă şi aici, episcopii au fost separați. Între 14 iulie 1956 – 16 august 1956, episcopii Hossu şi Bălan au fost deţinuţi la Mănăstirea Ciorogârla.

Timp de 14 ani, în perioada 16 august 1956 – 13 mai 1970, Episcopul Iuliu Hossu a fost deţinut la Mănăstirea Căldăruşani, cu domiciliu obligatoriu. Aici a început să-și aștearnă pe file memoriile timpului detenției. A încheiat aceste memorii în 1962 și le-a dat fratelui său pe ascuns, care le-a păstrat în siguranţă şi astfel, după căderea regimului comunist, în 2003, a putut fi editat la Cluj volumul Memoriilor.

În 1969, Sf. Papă Paul al VI-lea a decis să-l ridice pe Episcopul Iuliu Hossu la demnitatea de cardinal. Pentru a-l înştiinţa despre această decizie a Suveranului Pontif, a fost trimis la Căldăruşani Mons. Giuseppe Chelli, la Episcopul Hossu care se afla în domiciliu obligatoriu şi sub supravegherea Securității. Episcopul a răspuns delegatului pontifical: „transmiteți că mulțumesc Pontifului Roman pentru această mare onoare, pe care o ofer Bisericii, dar eu nu voi merge la Roma”, așa cum se obișnuia, ca înalt prelat al Bisericii Romane, „ci voi rămâne aici, cu turma care mi-a fost încredințată”.

În 28 aprilie 1969, Sf. Papă Paul al VI-lea îl ridică pe Episcopul Iuliu Hossu la demnitatea de cardinal in pectore (primul cardinal al Bisericii Române Unite şi al naţiunii române!), decizie anunţată public în Vatican abia la 5 martie 1973.

În 13 mai 1970 a începea ultima din cele 3 spitalizări ale episcopului Iuliu Hossu. După 15 zile, acesta a răspuns ultimei chemări a Domnului, la 28 mai 1970 (la ora 9.15), la spitalul Colentina din Bucureşti și a fost înhumat la Cimitirul Bellu catolic din capitală, chiar în ziua următoare. La 7 decembrie 1982 rămăşiţele pământeşti au fost transferate, fiind depuse într-un cavou subteran concesionat în Cimitirul Bellu catolic.

În perioada 7-8 martie 2019 s-a desfăşurat, la Cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, deshumarea osemintelor Slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. O parte dintre acestea, la cererea familiei, au fost reînhumate în acelaşi cavou, cu un parastas în memoria ilustrului Arhiereu. Cealaltă parte, într-o cutie sigilată, cu aprobările de rigoare, au fost transportate la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla.

Marți, 19 martie 2019, Sfântul Părinte, Papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”. Decretul va fi semnat de către Suveranul Pontif cu ocazia ceremoniei de beatificare din cadrul Sfintei Liturghii programată duminică 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj.