Continuă campania "Sănătate și siguranță în Clujul rural". Analize și consultații medicale GRATUITE într-o comună din județ

Continuă campania "Sănătate și siguranță în Clujul rural". Analize și consultații medicale GRATUITE într-o comună din județ

O nouă ediție a proiectului "Sănătate și siguranță în Clujul rural" va debuta sâmbătă 19 noiembrie în comuna Vad.

Comuna Vad va fi, de data aceasta, gazda acțiunii din cadrul proiectului „Sănătate și siguranță în Clujul rural”. Prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, va fi prezentă la Școala Gimnazială Vad, unde, prin grija și cu sprijinul Asociației Medical International Rescue, se vor efectua recoltări de sânge în vederea efectuării de analize medicale de bază pentru toate categoriile de vârstă.

Începând de luni, 21 noiembrie, cei implicați în proiect vor fi prezenți la Școala Gimnazială Vad, pentru a se întâlni și pentru a-i consilia pe preșcolari, școlari, cadre didactice și părinți. Temele abordate, pe grupe de vârstă, sunt următoarele: educație pentru sănătate, igiena dentară și personală, alimentație sănătoasă, prim ajutor, siguranța circulației, prevenirea consumului de droguri și a traficului de persoane".

Pe 26 noiembrie la Școala Gimnazială Vad vor avea loc consultații medicale de specialitate pe următoarele domenii:

  • orar 09-18 - Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Asociația Medical International Rescue și Ofta Medical Clinic: interne, reumatologie, cardiologie, chirurgie generală, chirurgie vasculară, neurologie, urologie și oftalmologie;
  • orar 09-18 - Consiliere medicală specializată pentru părinți, adulți, persoane de vârsta a III-a.
    Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”:
  • orar 09-18 - Consultații de specialitate - oncologice (mamografii - 50-69 ani, HPV - 30-64 ani și Babeș-Papanicolau - 25-29 ani).

"Mulțumim tuturor partenerilor pentru deschiderea, eforturile, cât și susținerea de care au dat dovadă sponsorii implicați în proiect, cât și domnului primar David Prunean și conducerii Școlii Gimnaziale Vad, Domnului Director Mircea Boian, pentru organizare și pentru mediatizarea în rândul cetățenilor, astfel încât această acțiune să se desfășoare în cele mai bune condiții", transmit reprezentan'ii Prefecturii Cluj.

Proiectul "Sănătate și siguranță în Clujul rural" a debutat în această toamnă și este destinat comunităților din mediu rural și are două mari direcții de acțiune în sistem integrat: intervenție și prevenire în domeniul sănătății și siguranței publice.

Continuă campania "Sănătate și siguranță în Clujul rural". Analize și consultații medicale GRATUITE într-o comună din județ

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza