Copiii sub 5 ani, expuși riscului de înec dacă părinții nu le taie alimentele în bucăți mici

Copiii sub 5 ani, expuși riscului de înec dacă părinții nu le taie alimentele în bucăți mici
Copiii cu vârsta sub 5 ani se pot îneca atunci când mănâncă struguri sau alte alimente cu forme similare, iar părinții ar trebui să le taie în jumătate sau sferturi pentru a reduce acest risc, atrag atenția medicii scoțieni, conform Reuters.

Specialiștii notează recent în jurnalul "Archives of Disease in Childhood" că autoritățile din domeniul sanitar ar trebui să facă eforturi mai mari pentru răspândirea acestui mesaj. "Acest mesaj este difuzat continuu, însă se pare că nu prinde", susține Jamie Cooper, autorul studiului și consultant în medicina de urgență la Aberdeen Royal Infirmary din Scoția. "De-a lungul anilor, am asistat la mai multe astfel de cazuri în care copiii s-au înecat (cu mâncare - n.r.) și au murit, o experiență foarte traumatizantă pentru familii", a mai spus acesta.

În Statele Unite, peste 2.100 de copii au decedat din această cauză între anii 1999 și 2013, potrivit Academiei Americane de Pediatrie, iar strugurii au fost a treia cea mai comună cauză de înecare cu mâncare, după hot-dog și bomboane.

"Oamenii nu înțeleg că unele alimente obișnuite și populare prezintă un risc de înecare pentru copiii mici din cauza faptului că au mărimea, forma și textura ideale pentru a rămâne blocate în căile aeriene", a declarat Stephen Feltbower, consultant în medicina de urgență la Forth Valley Royal Hospital din Scoția, care nu a fost implicat în studiul publicat în jurnalul de specialitate.

Atât Cooper cât și Feltbower au sugerat introducerea pe ambalajele și etichetele unor alimente precum strugurii și roșiile cherry a unor avertismente referitoare la pericolul de înec.

"Vrem să transmitem un mesaj clar, că aceste alimente sunt sănătoase și reprezintă gustări excelente pentru copii", a spus Feltbower pentru Reuters Health. "Însă, acestea prezintă un grad mai mare de periculozitate în comparație cu alte alimente, iar părinții ar trebui să cunoască acest lucru", a mai spus el.

În Statele Unite și în Uniunea Europeană există prevederi referitoare la riscul de înec din cauza unor componente din jucării și din alte produse destinate copiilor.

sursa: AGERPRES

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza