Creştere îngrijorătoare a numărului consumatorilor de substanţe psihotrope. Tot mai mulţi tineri ajung la spital din cauza etnobotanicelor

Creştere îngrijorătoare a numărului consumatorilor de substanţe psihotrope. Tot mai mulţi tineri ajung la spital din cauza etnobotanicelor
Statistici îngrijorătoare în ceea ce priveşte consumul de etnobotanice în rândul clujenilor. Zeci de tineri ajung, lunar, la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din oraş, din cauza consumului de plante psihotrope.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, medicii înregistrează creşteri îngrijorătoare a celor care ajung pe patul de spital din cauza acestor substanţe, iar autorităţile şi-au îndreptat şi ele privirea asupra situaţiei.

De cele mai multe ori, elevii consumă etnobotanicele înainte să intre la cursuri, iar în timpul orelor li se face rău şi sunt transportaţi la spital. Din nefericire, statisticile unităţilor medicale arată că numărul consumatorilor care ajung în stare gravă la spital este în continuă creştere.

"Am cerut nişte date pentru a avea o situaţie completă. Consumul şi adresabilitatea pacienţilor ca urnare a consumului de etnobotanice au crescut în 2015: 46 de cazuri faţă de 24 câte au fost în 2014. În ceea ce priveşte o situaţie comparativă cu pacienţii care se internează sau se adresează secţiei de toxicomanie, şi aici cazurile au crescut: 113 cazuri au fost în 2014, respectiv 133 în 2015", a explicat Monica Costin, director îngrijiri medicale la Spitalul Clinic de Urgenţe Cluj.

Specialiştii subliniază că aceste substanţe sunt extrem de periculoase, tocmai pentru că sunt sintetice şi determină o dependenţă mai puternică şi efectele distructive foarte mari. Problema numărului mare a consumatorilor de substanţe psihoactive a intrat în atenţia autorităţilor şi a fost discutată în ultimele zile şi în şedinţa Colegiului Prefectural.

"Am avut o întâlnire cu toţi care au o autoritate în acest domeniu: crimă organizată, DIICOT, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică şi alte instituţii. Am convenit să facem un material care să propună inclusiv modificări legislative în legătură cu acest subiect, că şi aici există un vid legislativ şi, cel mai important, să vedem cum putem lucra preventiv.

Din datele noastre, peste 30 de persoane, majoritatea tineri, ajung la urgenţe din cauza consumului acestor substanţe şi vă daţi seama câţi sunt de fapt dacă ajung 30 acolo, unii probabil se zvârcolesc în apartamente sau în alte zone fără să apeleze la servicii medicale", a menţionat Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului. Inspectorii şcolari primesc informări din partea şcolilor cu situaţia copiilor care se confruntă cu astfel de probleme.

"Până acum am avut elevi de care am fost informaţi că au consumat ţigări cu substanţe psihotrope. În aceste cazuri au fost urmate procedurile de anunţare a medicului şcolar, pe urmă chemarea ambulanţei şi internarea; deocamdată nu am avut niciun incident foarte grav, copiii şi-au revenit", a explicat Mariana Pop, inspector general adjunct.

În unităţile de învăţământ din judeţ s-au desfăşurat sute de ore de prevenţie, în care li se explică elevilor şi părinţilor cât de grav este consumul de etnobotanice. "Pe prevenţie am făcut anul acesta 104 activităţi, respectiv demarări de campanii şi proiecte care au implicat 12.500 de elevi", a menţionat Pop.

Specialiştii avertizează că în trei luni de la debutul consumului acestor substanţe are loc o evidentă degradare fizică şi psihică, iar efectele asupra organismului sunt devastatoare, creierul fiind afectat în mod direct, motiv pentru care pot să apară stări confuzionale, pierderea indentităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei şi chiar tentative de suicid.

Comenteaza