Novavax, un nou vaccin anti-COVID. Este eficient şi împotriva noii tulpini din Marea Britanie

Novavax, un nou vaccin anti-COVID. Este eficient şi împotriva noii tulpini din Marea Britanie
| Foto: profimedia

Novavax este al patrulea vaccin împotriva coronavirusului care încheie faza a treia de testare. Acesta a dovedit o eficienţă de 89,3% în studiile pe scară largă din Marea Britanie.

Vaccinul Novavax este primul care arată că este eficient împotriva noii variante a virusului descoperit în Marea Britanie, a declarat editorul medical al BBC, Fergus Walsh. Premierul Boris Johnson a salutat „vestea bună” şi a declarat că autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie va evalua acum vaccinul.

Marea Britanie şi-a asigurat 60 de milioane de doze de vaccin, iar Uniunea Europeană 100 de milioane. Noul vaccin va fi realizat în Regatul Unit la Stockton-on-Tees. Se aşteaptă ca primele doze să fie administrate în a doua jumătate a acestui an, dacă sunt aprobate de agenţiile de reglementare.

Până acum au fost aprobate trei vaccinuri împotriva coronavirusului pentru uz de urgenţă - unul de la Universitatea Oxford şi AstraZeneca, altul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi un al treilea de la firma de medicamente Moderna.

Potrivit datelor publicate joi, Novavax a dovedit o eficienţă de 89,3% în prevenirea Covid-19 la participanţii la studiul său clinic de fază 3 din Marea Britanie. Studiul a fost realizat pe 15.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18-84 de ani, dintre care 27% au avut peste 65 de ani, a spus Novavax .

Compania a realizat studii şi în Africa de Sud, unde majoritatea cazurilor erau cu tulpina sud-africană a virusului, iar vaccinul a fost eficient la 60% dintre subiecţii care nu aveau HIV. Stan Erck, director executiv al Novavax, a declarat că rezultatele testelor din Marea Britanie au fost „spectaculoase”, în timp ce cifrele de eficienţă în Africa de Sud a fost „peste aşteptări”.

Novavax este o companie de biotehnologie care dezvoltă vaccinuri de ultimă generaţie împotriva unor boli infecţioase grave. Vaccinul propus de această companie este un vaccin subunitar pe bază de proteine.

Comenteaza