Peste 600 de locuri la sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat. Câți candidaţi s-au înscris

Peste 600 de locuri la sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat. Câți candidaţi s-au înscris

Peste 600 de locuri şi posturi au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului trecut a concursului de Rezidenţiat în domeniul Medicină.

Sesiunea extraordinară a concursului de rezidențiat va avea loc duminică, în București. Pe cele 628 de locuri şi posturi care au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 a concursului, s-au înscris 962 de candidaţi.

"La concurs s-au înscris 962 de candidaţi, care vor concura pe 628 de locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare publice. Cele 628 de locuri şi posturi au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 a concursului de rezidenţiat, multe fiind în specialităţi deficitare, precum chirurgia generală, medicina de urgenţă, medicina de familie, neonatologie", a informat Ministerul Sănătăţii, vineri, într-un comunicat de presă.

Candidaţii vor avea la dispoziţie 4 ore pentru a rezolva 200 de întrebări de tip grilă. Vor fi declaraţi promovaţi cei care obţin un punctaj de minimum 60% din cel mai mare punctaj obţinut la acest concurs.

În toamna anului trecut au fost scoase la concurs 4.734 de locuri şi şi posturi. La domeniile Medicină Dentară şi Farmacie, locurile au fost ocupate în totalitate în sesiunea 20 noiembrie 2022. Absolvenţii licenţiaţi ai acestor facultăţi au drept de liberă practică, fără a fi necesară promovarea concursului de rezidenţiat şi dobândirea titlului de specialist.

Mediciniștii UMF Cluj au obținut cele mai bune rezultate din țară la Rezidențiat 2022

La concursul din toamna trecută s-au înscris 10.330 de candidaţi, pe aproximativ 5.800 de locuri şi posturi, cele mai multe fiind pentru domeniul Medicină.

În urma concursului, absolvenții Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca au obținut cele mai mari punctaje din România în domeniile Medicină și Medicină Dentară.

Comenteaza