Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca au obținut cele mai bune rezultate la nivel național, la concursul de rezidențiat din 2022.
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că evaluează posibilitatea organizării unui nou concurs de rezidenţiat pentru locurile şi posturile rămase neocupate în urma concursului iniţial.
Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca au obținut cele mai mari punctaje din România în domeniile medicină și medicină dentară.
Concursul de rezidenţiat s-a desfășurat azi, 20 noiembrie, iar în acest an au fost înscriși 10.330 de candidaţi, dintre care peste 5.800 vor concura pe locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Peste 1.400 de candidați vor participa duminică la concursul național de rezidențiat, organizat de UMF „Iuliu Hațieganu”. Universitatea a pregătit săli de examen, în mai multe locații din Cluj-Napoca.
Ministerul Sănătății transmite că, "ținând cont de opiniile absolvenților și de timpul limitat până la organizarea concursului", pragul de admitere la examenul de rezidențiat rămâne, anul acesta, la 60%.
Ministerul Sănătății intenționează să schimbe pragul de admitere la examenul de rezidențiat din acest an, pentru "ridicarea nivelului de selecție a candidaților".
Recomandări: