Planuri de extindere a Clinicii de Neurochirurgie: clădire nouă, secţie de Terapie Intensivă mărită

Planuri de extindere a Clinicii de Neurochirurgie: clădire nouă, secţie de Terapie Intensivă mărită
Profitând de vizita ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la Cluj-Napoca, directorul Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj, Ştefan Florian, a prezentat planurile de extindere a acesteia.

Şeful unităţii medicale doreşte să realizeze o închidere a colţului în care este în prezent parcarea cu o clădire pe structuri uşoare care va completa în acest fel clinica şi va asigura circuite suplimentare.

"Se măreşte Terapia Intensivă, creştem şi numărul de paturi pentru că nu mai facem faţă solicitărilor, vom crea un compartiment pentru copii, separat, complet. La subsol, care va fi conectat cu actualul subsol, va fi partea tehnică, vom crea şi condiţii mai civilizate pentru garderobă", a explicat Florian.

La intrarea în clinica viitoare, extinsă, se va amenaja o sală mult mai generoasă de aşteptare, cu o recepţie, de unde pacienţii vor fi dirijaţi spre cele trei cabinete de consultaţii de urgenţă. Noua clădire va fi dotată şi cu un lift care va asigura circuitul pacienţilor internaţi, fără să interfereze cu cei care coboară spre blocul operator.

"Vom avea două lifturi care vor separa complet cele două circuite ale pacienţilor internaţi şi a celor pregătiţi pentru operaţie. Toate spaţiile care decurg din această modificare, inclusiv pe partea de administraţie, vor fi mutate din actuala clădire în noul spaţiu, la etajul 1 şi etajul 2 vom avea birourile, cabinetele medicilor, tot ceea ce înseamnă practic camera medicilor rezidenţi, toate vor fi mutate, iar spaţiile care acum sunt ocupate de medici, că şi medicii trebuie să aibă un cabinet, chiar dacă stau patru-cinci într-unul, vor fi relocate", a specificat directorul Clinicii de Neurochirurgie.

Planurile prevăd şi o aripă pentru cazurile pediatrice, alături de două rezerve, mansarda va fi extinsă şi ea astfel încât să cuprindă o sală de curs generoasă, cabinete de medici şi o curte interioară ce va fi destinată fumătorilor.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a arătat solidar cu această investiţie, susţinând că va sprijini proiectul. 

"Suntem părtaşi la acest vis al dumneavoastră, când aveţi procedurile finalizate noi vă dăm banii. Am văzut înainte Terapia Intensivă şi chiar se impune mai mult spaţiu, sunt de acord cu această propunere, este într-adevăr fezabilă, aveţi nevoie", a declarat el. 

Mai mult de atât Bănicioiu a lansat şi o provocare, îndemnându-l pe Florian să includă în bugetul pe anul viitor şi costruirea unui centru Stroke pentru urgenţele neurovasculare. 

Comenteaza