Prima rundă a proiectului Sănătate și siguranță în Clujul rural începe cu analize medicale pentru 100 de persoane. Urmează consultațiile

Prima rundă a proiectului Sănătate și siguranță în Clujul rural începe cu analize medicale pentru 100 de persoane. Urmează consultațiile

Proiectul „Sănătate și siguranță în Clujul rural” debutează în data de 24 septembrie în comuna Așchileu.

În perioada  24 septembrie - 1 octombrie 2022 se va derula prima rundă de activități de prevenire și de intervenție din cadrul proiectului, în comuna Așchileu, județul Cluj.
 
Iată calendarul și locațiile în care se va desfășura programul:
 
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, începând cu ora 09:00, se vor efectua analize medicale de bază (sânge, scaun și urină) pentru primele 100 de persoane, prin grija Asociației Caravana cu Medici, cu sprijinul Asociației Medical International Rescue, pentru toate categoriile de vârstă.
 
26 septembrie și până în data de 29 octombrie, intervalul orar 09:00-14.00 se vor desfășura, în incinta Școlii Gimnaziale Așchileu Mare, activități de informare, prevenire și consiliere a preșcolarilor, școlarilor, cadrelor didactice, părinților și adulților, în domeniul educației pentru sănătate, siguranței circulației, prevenirii consumului de droguri și a traficului de persoane.

Discuțiile din comunitate vor fi coordonate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca; Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca; Colegiul Farmaciștilor Cluj, Organizația Studenților Mediciniști din Cluj și Organizația Studenților Farmaciști Cluj-Napoca;
 
În data de 29 septembrie 2022, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca va efectua evaluări din punct de vedere medical pentru elevii din ciclul primar, începând cu ora 09:00.

Pe baza măsurătorilor efectuate, în prealabil, în cadrul unității școlare (greutatea și înălțimea copiilor), se vor stabili diagnostice de subpondere sau suprapondere /obezitate.

Vor organiza sesiuni de informare și consiliere pentru cadrele didactice, îngrijitoarele copiilor de grădiniță și cu părinții.

Elevii de ciclu primar și cei de nivel gimnazial vor participa la sesiuni de discuții despre ce înseamnă să mâncăm sănătos, care sunt alimentele considerate sănătoase, cum întocmim un meniu.
 
Sâmbătă, 1 octombrie 2022, Asociația Caravana cu Medici, alături de  Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Asociația Medical International Rescue și Ofta Medical Clinic vor asigura investigații medicale pentru toți beneficiarii prezenți, pe categorii de vârstă și de gen.
 
Primele consultații vor începe de la ora 09:00 dimineața, și se vor desfășura până după-masă la ora 18:00.
 
Consultațiile de specialitate vor avea loc la Dispensarul Așchileul Mare sau în proximitatea acestuia și vor cuprinde următoarele paliere: sănătatea femeii, pediatrică, medicină internă, gastroenterologie, dermatologie, neurologie, cardiologie, oftalmologice și oncologie: teste Babeș-Papanicolau de prevenire a cancerului de col uterin pentru femeile cu vârste cuprinse între 25-29 de ani; teste HPV de prevenire a cancerului de col uterin pentru femeile cuprinse între vârstele 30-64 de ani, urmate de teste Babeș Papanicolau în cazurile HPV pozitive; teste mamografice de depistare precoce a cancerului mamar la femeile cu vârste cuprinse între 50-69 de ani, urmate de evaluări ecografice a cazurilor suspecte și de diagnostic pozitiv prin biopsie.
 
Recomandarea este ca toți cei interesați să se prezinte cu buletinul, indiferent de tipul de investigațiilor pe care le solicită – analize sau consultații.

"Mulțumim autorităților locale pentru tot sprijinul oferit astfel încât să ne putem îndeplini obiectivele propuse. De asemenea, suntem recunoscători celor 16 parteneri care au pus mână de la mână, în mod voluntar și sponsorilor proiectului: Lions International, Prison Fellowship, Asociația Salvați Copiii și Inspire movement", transmite Prefectura Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza