De luna aceasta, mii de bolnavi pierd prioritatea la analize medicale, în urma unor reguli noi care modifică modul de programare și decontare a investigațiilor.
Fotbalul românesc a fost zdruncinat zilele trecute de o veste terifiantă. Luca Manolache, unul dintre fotbaliștii de mare viitor din România, a murit subit la doar 19 ani.
Rezultatele unui test standard de sânge și un instrument online, puteți afla dacă aveți un risc crescut de a suferi un atac de cord în termen de șase luni.
Analizele medicale anuale sunt o modalitate bună de a descoperi din timp eventuale probleme de sănătate.
Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani pot beneficia de mai multe servicii medicale de prevenție gratuite în decursul unui an, decontate de CNAS.
CNAS a anunțat că, de la 1 iulie, toate categoriile de vârstă vor avea acces, o dată pe an, la servicii și analize medicale de prevenție și investigații.
Prin pachetele de prevenţie, CNAS urmăreşte să încurajeze persoanele să-şi verifice periodic starea sănătăţii, dar şi medicii de familie să acorde activ consultaţii preventive.
În perioada 24 septembrie - 1 octombrie 2022 se va derula prima rundă de activități de prevenire și de intervenție din cadrul proiectului, în comuna Așchileu, județul Cluj.
Şeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate le recomandă pacienților care vor să facă analize, dar sunt refuzați pe motiv că s-au terminat banii, să facă reclamații.
Începând cu data de 1 decembrie, asiguraţii pot beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul ţării, în baza unui bilet de trimitere.