Reinfectare masivă a pacienţilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 în Coreea de Sud

Reinfectare masivă a pacienţilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 în Coreea de Sud
| Foto: profimedia

Un total de 141 de persoane care s-au recuperat de Covid-19 au avut din nou rezultate pozitive, a anunţat, joi, Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor din Coreea de Sud (KCDC), scrie CNN.

Directorul adjunct al KCDC, Kwon Joon-wook, a declarat că agenţia nu ştie ce anume a determinat reinfectarea pacienţilor şi spune că a fost deschisă o investigaţie în acest sens, relatează Mediafax.

Aceste cifre ridică semne de întrebare cu privire la imunizarea celor care au contactat deja boala şi s-au vindecat. Asta deşi, majoritatea experţilor consideră că este puţin probabil ca cineva să fie re-infectat cu noul coronavirus la scurt timp după recuperare.

Cele mai plauzibile explicaţii ar fi referitoare la o eroare de analiză a testelor, sau existenţa unei cantităţi mari de ARN viral rămasă în organism după vindecare.

Kwon a mai spus că probele recoltate de la pacienţii infectaţi sunt reanalizate pentru a se stabili dacă cazurile ar putea fi contagioase şi rezultatele vor fi anunţate în două săptămâni.

„Angajaţii KCDC lucrează zi şi noapte pentru a colecta probe şi a realiza studii”, a spus Kwon.

Potrivit cifrelor oficiale, Coreea de Sud a înregistrat 10.635 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus şi 230 de decese, de la izbucnirea pandemiei.

Ţara a fost lăudată în repetate rânduri pentru răspunsul rapid al autorităţilor şi faptul că a realizat un număr foarte mare de teste. Potrivit worldmeters.info, 546.463 de sud-coreeni au fost testaţi pentru Covid-19.

Comenteaza