Se modifică profilul pacientului de COVID-19. Cei mai mulţi au forme medii ale bolii, foarte puţini au forme uşoare

Se modifică profilul pacientului de COVID-19. Cei mai mulţi au forme medii ale bolii, foarte puţini au forme uşoare
| Foto: www.forbes.ro

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, susţine că se observă o schimbare a profilului pacientului de COVID-19, în prezent înregistrându-se forme medii ale bolii, după ce până acum au predominat cazurile uşoare.

Medicul Carmen Dorobăţ afirmă că a constatat acest lucru în cazul bolnavilor care ajung la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

"Profilul pacientului este modificat. Majoritatea pacienţilor au forme medii. Foarte puţini au forme asimptomatice şi forme uşoare. Asta înseamnă că pacientul vine de la început cu simptome şi acestea pot fi febră, jenă respiratorie chiar de la internare, tuse, poate şi o scădere a poftei de mâncare. Fiecare pacient este bine analizat şi investigat, iar în plus trebuie gândită o terapie conform acestor simptome“, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ.

Ea le recomandă oamenilor multă atenţie în această perioadă, în condiţiile trecerii de la starea de urgenţă la starea de alertă.

"Având în vedere noul profil al pacientului, trebuie să fim extrem de atenţi la ceea ce înseamnă măsuri de prevenţie, adică distanţă socială, spălare pe mâini cu săpun şi purtarea măştii. Masca este obligatorie în spaţiile închise. Ar fi de dorit să o purtăm şi în spaţiile deschise deosebit de aglomerate, dar şi în zonele unde există mult praf“, a precizat medicul Carmen Dorobăţ, conform News.ro.

Comenteaza