STUDIU: Produsele pentru îndreptarea părului ar crește riscul de cancer uterin

STUDIU: Produsele pentru îndreptarea părului ar crește riscul de cancer uterin

Produsele pentru îndreptarea părului ar putea creşte semnificativ riscul de dezvoltare a cancerului uterin în rândul persoanelor care le utilizează frecvent, sugerează un studiu recent. 

''Am estimat că 1,64% dintre femeile care nu au folosit niciodată produse pentru îndreptarea părului vor dezvolta cancer uterin până la vârsta de 70 de ani, dar în cazul celor care le utilizează frecvent, riscul creşte până la 4,05%'', a precizat într-o declaraţie Alexandra White, coordonatoarea cercetării, din cadrul Institutului naţional pentru siguranţa sanitară a mediului (NIEHS) din Statele Unite.

''Este important însă ca informaţia să fie pusă în context. Cancerul uterin este o formă relativ rară de cancer'', a adăugat ea, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Cu toate acestea, cancerul uterin este cel mai frecvent cancer ginecologic în Statele Unite, potrivit Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (CDC), cu o incidenţă în creştere în special în rândul femeilor de culoare.

Cercetătorii au monitorizat 33.947 de femei diverse din punct de vedere rasial, cu vârste între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă medie de aproape 11 ani. În acest interval, 378 de femei au dezvoltat cancer uterin.

După ce au luat în considerare şi alţi factori de risc ai participantelor, riscurile de dezvoltare a cancerului uterin erau de peste două ori şi jumătate mai ridicat în cazul femeilor care au folosit produse pentru îndreptarea părului de mai mult de patru ori în anul anterior.

O utilizare mai puţin frecventă a produselor de îndreptare a părului în ultimul an a fost de asemenea asociată cu un risc crescut de cancer uterin, dar diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că e posibil să fie doar o coincidenţă.

Studii anterioare au demonstrat că produsele pentru îndreptarea părului conţin substanţe perturbatoare endocrine. Produsele au fost asociate anterior cu riscuri mai crescute pentru cancer de sân şi ovarian.

''Aceste descoperiri sunt prima dovadă epidemiologică a asocierii dintre utilizarea produselor pentru îndreptarea părului şi cancerul uterin'', au scris White şi colegii ei în The Journal of the National Cancer Institute. ''Sunt necesare studii suplimentare pentru.... a identifica substanţele specifice care determină această asociere constatată''.

Comenteaza