Se anunță un weekend fierbinte! Clujul, sub COD PORTOCALIU de CANICULĂ: temperaturi spre 40 de grade și nopți tropicale
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Iul 2025, 11:24
- Utile
- Ascultă știrea

Meteorologii au emis mai multe atenționări Cod Roșu, Portocaliu și Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru acest weekend în aproape toată țara.
În perioada 26 iulie, ora 10 – 27 iulie, ora 10, va fi în vigoare o atenționare COD PORTOCALIU care vizează și județul Cluj. Astfel, potrivit ANM, în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul și estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18...22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.
Pentru același interval, meteorologii au emis o atenționare Cod Roșu care vizează partea de sud a țării, unde temperaturile maxime vor ajunge până la 43 de grade și o atenționare Cod Galben pentru zone din nord, nord-est și partea de litoral, cu maxime între 33 și 36 de grade (vezi harta).