Șoferii din Cluj, chemați să semneze! Petiție pentru radare și semafoare pe "drumul morții din Jucu"

Șoferii din Cluj, chemați să semneze! Petiție pentru radare și semafoare pe "drumul morții din Jucu"

Clujenii cer măsuri care să sporească siguranța în trafic pe DN1C, în zona Jucu, unde de când s-a lărgit șoseaua accidentele se țin lanț.

Oamenii nu se mai simt în siguranță pe DN1C, în Jucu, unde în ultima perioadă au avut loc mai multe accidente grave și cer autorităților să ia măsuri. Se pare că șoseaua a devenit un pericol pentru cei care o tranzitează de când în zonă au apărut 4 benzi de circulație, iar șoferii apasă mai tare pe accelerație. 

Astfel, locuitorii din Jucu au lansat petiția online "Stop accidentelor în Jucu!", în care cer sensuri giratorii sau semafoare care să nu fie puse în funcțiune doar 2 ore pe zi, între 16.00 și 18.00, ba chiar și chiar instalarea unor radare fixe.

"Stop accidentelor în Jucu! Câți suntem de acord să funcționeze semafoarele din Jucu, județul Cluj? Pentru siguranța locuitorilor și al tuturor șoferilor care tranzitează localitatea. Câte accidente trebuie să mai fie, ca să se poate lua o decizie? Locuitorii comunei nu circulă doar între orele 16:00-18:00!!! Este normal ca semafoarele să funcționeze doar între aceste ore??? S-au făcut 4 benzi, numindu-se mai nou «autostrada Jucu» sau «drumul morții». Petiția aceasta sper să ajungă la cei responsabili și să pornească semafoarele! Sau să pună radare fixe! 

Din câte am înțeles, Primăria nu poate face nimic?! Se vede că cine a făcut acest proiect lucrează din birou, cel mai probabil în București. Vrem măsuri pentru siguranța noastră! Semafoare funcționabile sau sensuri giratorii! Sunt localități unde la fiecare intersecție sunt sensuri giratorii, de exemplu Bistrița! Deci, se poate dacă se vrea!", se arată în petiție.

Critici dure pentru cei de la DRDP Cluj

Asociația Pro Infrastructură a criticat dur administrația clujeană, afirmând că "analfabetismul siguranței rutiere și servilismul politic fac victime pe DN1C la Cluj!". 

"DRDP i-a răspuns «să trăiți dom' șef» primarului de 5 stele de la Cluj care a cerut 4 benzi de circulație pe DN1C la ieșirea din Cluj-Napoca spre Jucu. Programul politic transpartinic «să dăm electoratului cât mai multe benzi» a făcut multe victime în rândul pietonilor mai ales (vezi Brașov), dar pe DN1C face zilnic victime în rândul șoferilor și pasagerilor.

De ce? Pentru că niciunui potentat din DRDP Cluj nu i-a trecut prin cap că, odată crescut numărul de benzi, crește și viteza până la valori la care curba la stânga pentru intrare sau ieșire pe drumurile laterale devine practic imposibilă. Ageamiii de la DRDP Cluj au avut un singur scop: benzile și valoarea lor electorală.

Pentru asta, au găsit «soluții» de implementare pe șest: chipurile ei doar au făcut o întreținere a drumului și au acoperit un șanț. Așa au ocolit și auditul de siguranță rutieră și autorizația de construire și o groază de alte hârțoage care le stăteau în cale. Sunt momentan anchetați de DNA iar șeful este, coincidență, în concediu medical", a afirmat API, vineri, într-o postare pe Facebook.

"Se calcă linia continuă într-o veselie" - Soluția API: separarea sensurilor cu un parapet

După ce API afirmă faptul că cei de la DRDP Cluj "au ocolit auditul de siguranță rutieră și și autorizația de construire și o groază de alte hârțoage care le stăteau în cale", asociația arată ce trebuia să facă Direcția de Drumuri și Poduri.

"Ce trebuia să facă DRDP Cluj dacă avea un minim nivel de alfabetizare în siguranță rutieră? Să prevadă separarea fizică a sensurilor. Vedeți în filmarea noastră din dronă cum se calcă linia continuă într-o veselie.

Dacă nu este loc de separarea sensurilor, înseamnă că nu e loc de 4 benzi!

O soluție era 2+1 alternativ cu folosirea benzii centrale pentru refugii necesare virajului la stânga, protejate tot de parapete, nu doar o linie pe asfalt încălcată cu dezinvoltură de șoferi. Sau sensuri giratorii sau alte soluții care să mențină o capacitate de transport ridicată dar să calmeze traficul și să nu facă din curba la stânga o mare aventură a vieții, poate ultima", au explicat cei de la API.

Comenteaza